Rareș Chira a fost desemnat câștigătorul competiției Cel mai bun hairstylist din România 2017. Proiectul, inițiat de Cristi Pascu și YOLO Media, își propune să descopere și să premieze talentele din noua generație de hairstyliști.
Cel mai bun hairstylist din România 2017 a fost primul eveniment de acest tip prezentat exclusiv pe social media, finala, prezentată de Carmen Brumă, fiind transmisă Live pe pagina de Facebook și având o audiență de peste 200.000 de Total People Reach.
83 de concurenți s-au înscris în competiția din acest an, 15 dintre aceștia intrând în semifinală pe baza fotografiilor trimise în care au prezentat propria viziune asupra tunsorii și coafurii de “Festival de muzică”. Din acești 15, 10 s-au calificat în marea finală.
Competiția s-a derulat marți, 14 noiembrie, în Promenada Mall București. În spațiul special amenajat pentru acest proiect, hairstyliștii sosiți din întreaga țară au creat coafuri spectaculoase, având tematica Tendințe 2020. Finaliștii și-au dovedit creativitatea și măiestria în realizarea unor coafuri futuriste.Creațiile lor au fost evaluate de două tipuri de jurii.
• Un juriu de specialitate format din hairstyliști cu experiență: Cristi Pascu, Massimo Serini (hairstylist renumit din Italia care a lucrat cu Bella Hadid, Susan Sarandon, Petra Nemcova, Naomi Campbell, Catrinel Menghia sau Alexandra Dinu), Geta Voinea, Cătălin Lungu, Eduard Dabican.
• Un juriu de Lifestyle alcătuit din bloggerul Ela Crăciun, bloggerul Carmen Negoiță, Catinca Roman, Stephan Pelger, Adela Tecuceanu (stilist și finalist Bravo, ai stil).
Finaliștii și-au prezentat creațiile în fața a peste 300 de invitați, printre care s-au aflat și nume cunoscute din showbiz precum Alexandra Ungureanu, Ellie White, Dana Săvuică și Andreea Perju, fashion bloggeri, stiliști.
Rareș Chira a fost desemnat câștigătorul ediției din acest an, creația lui fiind aplaudată de public și susținută prin comentarii de cei care urmăreau transmisia live pe Facebook. Rareș Chira a câștigat marele trofeu și un premiu de 2500 de euro, oferit de Academia de Coafură Cristi Pascu, KEUNE și YOLO Media. Locul 2 a fost ocupat de Victor Almaș. Acesta a primit premiul în valoare de 700 de euro, oferit de KEUNE Romania, ce constă în două zile de seminar la Academia KEUNE și un voucher în valoare de 600 de euro pentru achiziționarea produselor de colorare.
Locul 3 a fost ocupat de Constantin Dumitru.
Premiul de popularitate a fost câștigat de Cătălin Manolache, coafura lui din semifinală având cel mai mare impact pe pagina de Facebook a concursului. Cătălin Manolache a primit un premiu de 500 de euro. Premiul special Minimizer a fost câștigat de Constantin Dumitru. Coafura lui va fi printată 3D de specialiștii Minimizer. Trofeul ESTETICA a fost câștigat de Rareș Chira, și i-a fost înmânat de Jacqueline Enciu, redactor-șef al revistei ESTETICA. Rareș va beneficia de un amplu interviu în revista dedicată industriei de hairstyle din România.
Premiul special Cătălin Lungu, constând într-un curs Classic Plus de 3 zile la Academia de Coafură Cătălin Lungu, a fost câștigat de Daniel Voicu.În finala competiției Cel mai bun hairstylist din România au participat 10 concurenți, 5 din Cluj-Napoca, 4 din București și 1 din Oradea.
Competiția Cel mai bun hairstylist din România are la activ două ediții și este un proiect inițiat de Cristi Pascu ce își propune să descopere, să promoveze și să premieze noile talente din industria de hairstyling din România.
Posteaza comentariu