MADISON absolute beauty lansează Roja Parfums în România

Casa exclusivistă de parfumuri Roja Parfums este prezentă începând de săptămâna aceasta în România, la MADISON absolute beauty.

Casa exclusivistă de parfumuri Roja Parfums este prezentă începând de săptămâna aceasta în România, la MADISON absolute beauty. Astfel, MADISON îşi continuă misiunea începută în urmă cu şase ani, aceea de a transforma Bucureştiul într-o nouă destinaţie atractivă pentru iubitorii parfumeriei de lux. Celebrele magazine Harrods şi Fortnum and Mason din Londra, Osswald din Zurich, Jovoy din Paris, TsUM din Moscova şi Bergdorf Goodman din New York completează harta locurilor în care se regăseşte Roja Dove.

Roja Dove a devenit cel mai respectat parfumier şi „profesor de parfumuri” al lumii în urma creării Roja Parfums - cea mai luxoasă gamă de parfumuri realizată vreodată.  Dove este un maestru parfumier, unul dintre nasurile cele mai faimoase din lume, academician şi istoric al parfumurilor, dar și autor.

Născut în Anglia anului 1957, el a rămas fascinat de parfumul mamei lui pe vremea când încă era copil. De-a lungul timpului, Roja a dezvoltat o adevărată pasiune pentru mirosurile fine, pasiune ce s-a trasformat într-o dorinţă puternică de a lucra în lumea seducătoare a parfumurilor. De aceea, cu ocazia împlinirii a 21 de ani, Roja a vizitat Guerlain Boutique de pe Champ-Elysees.  Această vizită a fost definitorie în destinul său. După aceasta, el a început să se intereseze din ce în ce mai mult de istoria Guerlain, cerând încontinuu informaţii casei. Datorită acestui entuziasm, Guerlain a decis să-i ofere lui Roja şansa de a lucra în cadrul companiei.

După şase ani, Dove câştiga deja titlul „Profesor de Parfumuri”, mai târziu devenind Ambasadorul Global al lui Guerlain –  Roja a fost primul care a deţinut acest rang fără să fie un mebru al familiei.Încheind capitolul Guerlain după 20 de ani de muncă, el a decis să deschidă Roja Dove Haute Parfumerie, un loc somptuos dedicat parfumurilor, în celebrul magazin Harrods din Londra, în 2004.
Acesta a avut încă de la început o abordare neobişnuită faţă de celelalte magazine. Roja şi-a asumat rolul de curator de parfumuri şi a ales să prezinte doar cele mai luxoase, senzuale, decadente sau îndrăzneţe arome din liniile de parfumuri ale tuturor caselor.


Lui Roja Dove i-a fost acordat în anul 2000 prestigiosul premiu Gordon Whitehead. Acesta se oferă an de an unei personalităţi deosebite care aduce o contribuţie semnificativă industriei de cosmetice. Având o experienţă excepţională, un rol decisiv în parfumeria de lux, pasiune şi carismă, Dove s-a remarcat pe plan mondial şi datorită discursurilor şi prelegerilor sale despre domeniul parfumurilor, găzduite de Muzeul Victoria şi Albert sau Muzeul de Ştiinţă din Londra şi Muzeul de Arte Frumoase din Boston.

În 2013, campania de promovare a Marii Britanii, condusă de Departamentul de Cultură, Media şi Sport l-a desemnat pe Roja Dove drept Ambasador al Creativităţii.
Campania îi are alături şi pe Richard Branson, omul de afaceri care deține casa de muzică Virgin Records și compania aeriană Virgin Atlantic Airways, ca Ambasador al Antreprenoriatului, fashion iconul Victoria Beckham ca Ambasador al Turismului si distinsul Elton John ca Ambasador al Muzicii. Roja Dove și-a prezentat propria gamă de parfumuri în 2007 sub forma unei trilogii: Enslaved, Unspoken și Scandal. Pe parcursul a şapte ani, Dove a creat 20 de parfumuri, iar cel mai nou va fi lansat anul acesta.


În 2012, Fifi Awards, cel mai remarcabil şi prestigios eveniment al industriei parfumurilor, a declarat Danger, realizat de Roja Dove, drept cel mai bun nou parfum de femeie. Lumânarea Rose de Mai a primit la rândul său recunoaşterea pentru cel mai bun parfum de casă.

Parfum Aoud/ Parfum Aoud Crystal 100ml - 3500 lei