Lycon, singura ceară pentru care merită să te dezbraci, acum şi în România

Lycon, lider mondial în materie de sisteme profesionale de epilat, a fost lansat oficial în România, în prezenţa Lydiei Jordane, fondatoarea acestui brand, prezent în saloanele de lux din 67 de ţări.
Sistemul de epilare cu ceară Lycon a fost creat în Australia, la sfârşitul anilor ’70 de către Lydia Jordane din nevoia de a avea o alternativă la îndepartarea părului nedorit cu ajutorul lamei de ras. Aproape 40 de ani mai târziu, Lycon a devenit lider mondial în domeniu datorită caracteristicilor sale unice.

Conţinând cele mai fine raşini naturale, ceară de albine şi uleiuri esenţiale de aromaterapie, Lycon oferă rezultate spectaculoase, înlâturând chiar şi părul scurt de 1 milimetru.

În acelaşi timp, ingredientele naturale fac posibilă folosirea cerii la o temperatură joasă, păstrându-şi în acelaşi timp flexibilitatea, ceea ce oferă un confort sporit celor care se epilează. În plus, sistemul de epilat Lycon este prietenos cu pielea sensibilă, fiind recomandat chiar şi în cazul persoanelor cu foliculită sau femeilor însărcinate.

„Sistemul de epilat este structurat şi gândit astfel încât să nu agreseze în niciun fel pielea, să diminueze senzaţia de durere şi să lase pielea fină, neiritată şi fără urme de ceară.

Aşa am ajuns să creez un sistem care să ofere o experienţă spa, plecând de la textura cremoasă, la arome şi până la tratamentele pre şi post epilare”, a explicat Lydia Jordane, CEO şi fondator Lycon.

Ceara pentru epilat Lycon este creată special pentru diferite zone de piele şi tipuri de păr, astfel: ceară specială pentru zona feţei – cum ar fi Lycotec SoBerry cu aromă de fructe de pădure sau So Yummy cu aromă de ciocolată şi cu dioxid de titan. Pentru axilă, zona bikinilor, a braţelor şi a picioarelor Lycotec Active Gold sau ceară cu aromă de fructe de pădure ori vanilie şi dioxid de titanium îndepărtează rapid şi eficient firele de par, în timp ce pentru firele de păr foarte scurte, chiar şi de 1 milimetru, se recomandă folosirea Lycojet, care este disponibilă în aromă de lavandă sau de trandafiri.

De asemenea, Lycon oferă totodată soluţii complete pentru îngrijirea pielii, cum ar fi spray, crema sau gel de duş cu acid acetilsalicilic şi ingrediente naturale care elimină creşterea firelor de păr sub piele şi care sunt destinate inclusiv uzului personal. De asemenea, cremele post epilare pot fi folosite şi ca loţiuni de corp, hidratând pielea şi lăsând-o catifelată întreaga zi. Sistemul de epilat Lycon este disponibil la Lycon Epil Room şi în saloanele partenere, care utilizează exclusiv acest produs de lux. Mai multe detalii pe site-ul LYCON Romania sau pe pagina de Facebook.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod