Hairstylistul Cristi Pascu recomandă pentru această primăvară trei tipuri de tunsori: tunsori medii, de tip bob, tunsorile executate din brici sau bretonul texturizat.
Bobul asimetric
Cristi Pascu spune că reușita acestui tip de bob depinde în totalitate de culoarea părului. "Bobul perfect este ideal atunci când ai o culoare spectaculoasă, cum ar fi un blond cu reflexe argintii și, bineînțeles, purtat puțin asimetric sau mai extravagant. El devine spectaculos datorită culorii.
Altfel, dacă acest bob este făcut pe o culoare mai închisă și lăsat clasic, nu face decât să îmbătrânească, în loc să te scoată în evidență.”Tunsorile din brici
Cristi Pascu detaliază tehnica prin care este tuns părul și spune că aceasta poate face diferența atunci când îl coafăm.
“Tunsorile din brici sunt alt trend al acestui an, pentru că permit o texturizare a tăieturii și mai multe feluri de a ne coafa. O astfel de tunsoare poate fi aranjată neglijent cu foarte puțin gel, spumă sau cremă. Tot pe această tunsoare, dacă ne dorim, cu siguranță putem avea și o coafură impecabilă, chiar și părul ondulat, bucle, sau o coafură cu foarte mult volum. Din start, tunzând cu briciul și vârfurile fiind mai filate, avem posibilitatea de a ne aranja părul în mult mai multe feluri”, spune Pascu.
Bretonul texturizat și bretonul wavy
Pentru că bretoanele groase și perfecte nu se mai poartă, hairstylistul oferă o alternativă doamnelor și domnișoarelor care își doresc sau au nevoie să își acopere fruntea.
"Vorbim despre bretonul texturizat, ușor neglijent, care acoperă fruntea de regulă un pic mai înaltă. Persoanele care au fruntea puțin mai înaltă își doresc genul acesta de breton. Este un breton care poate fi aranjat și într-o parte. Tendința pentru această primăvară este bretonul wavy, care poate fi purtat atât la un bob scurt, cât și la un păr mult mai lung”, spune specialistul.Cristi Pascu este unul dintre cei mai experimentați hairstyliști de la noi, inițiatorul concursului “Cel mai bun hairstylist din România” și al “Academiei de Coafură Cristi Pascu”, prin care descoperă și lansează noi talente în industria frumuseții.
Posteaza comentariu