Deși are acum o siluetă cu care se poate lăuda, artista s-a pricopsit cu riduri destul de adânci în zona dintre nas și buze, denumită șanțul nazolabial. Este o problemă cu care se confruntă, de altfel, toate persoanele odată cu înaintarea în vârstă, însă, chiar și la vârste mai tinere, după procesul de slăbire.
Singura variantă eficientă, cu rezultate imediate, a fost ca medicul estetician Morad să îi injecteze în acea zonă acid hialuronic, substanță ce umple șanturile create și lasă în urmă o piele fină și netedă.
"Trăim în secolul în care avem soluții pentru aproape orice. Doar să alegi ceea ce îți este potrivit și să apelezi la specialiști buni. După naștere și, în special, după ce am slăbit recent, au apărut riduri mai profunde între nas și buze. Nicio cremă nu ar putea rezolva situația, astfel că soluția a fost să apelez la medicul estetician Iancu Morad pentru a le umple cu acid hialuronic. Este o procedură care a durat doar câteva minute și nu a durut deloc. Domnul doctor Morad lucrează foarte fin și asta mi-a plăcut cel mai mult, pentru că sunt adepta intervențiilor făcute cu măsură, de medici pricepuți. Sunt foarte bucuroasă de rezultat", declară Ellie White.
Injectarea de acidul hialuronic este o procedură care se realizează rapid, are efecte spectaculoase, iar rezultatele se mențin până la 6 luni.
"Odată cu trecerea timpului, fiecare persoană pierde volum în zona fetei, iar așa apar aceste nedorite riduri de expresie. Cele din jurul ochilor și de pe frunte necesită injecții cu Botox, însă pentru cele din jurul buzelor recomand acidul hialuronic. Aceasta este o substanță naturală, care se resoarbe ușor, previne adâncirea ridurilor și oferă feței un aspect întinerit și proaspăt", explică medicul estetician Iancu Morad.
Intervenția a fost realizată la clinica medicului Iancu Morad, Luxury Aesthetics din București, acolo unde își fac tratamente și alte vedete precum Tania Budi, Raluca Bădulescu, Giulia Anghelescu sau Cătălin Botezatu.
Ellie White și-a umplut ridurile din jurul buzelor cu acid hialuronic
Ellie White a început anul cu o vizită la medicul ei estetician, Dr. Iancu Morad, în dorința de a rezolva o problemă estetică cu care se confruntă în special după ce a slăbit aproape 10 kilograme.