Jumătatea roșcată a trupei Bambi a descoperit săptămâna trecută o nouă terapie noninvazivă , cea mai sigură și facilă pentru rejuvenare facială și lifting: firele PDO (polidioxanonă).
„Am descoperit niște fire minune și o metodă noninvazivă pentru ridicarea pomeților și a excesului de piele de pe față, gât și bărbie. Firele PDO înlocuiesc cu succes liftingul facial și rezolvă toate aceste probleme într-o ședință de 30 minute.
În plus, au și rol în menținerea calității și tinereții dermului. Vedeți și voi diferența, înainte (stânga) și după (dreapta). Efectul durează doi ani”, a mărturisit Denisa Tănase pe contul de socializare.Artista a mers pentru această terapie la medicul dermatolog, dr. Daniela Cățănaș care în urma unei consultații i-a recomandat Denisei această metodă.
„Firele PDO sunt sunt fire resorbabile chirurgicale, folosite de peste 30 de ani în chirurgia generală pentru suturarea organelor interne. Liftingul non-chirurgical facial folosește aceste fire care au o structură aparte, respectiv au niște gheruțe atașate prin care țesuturile sunt prinse și trase în sus și astfel repoziționate. Liftingul feței este vizibil imediat după procedură, iar efectul se menține până la 1,5 – 2 ani. Pe lângă liftingul obținut se stimulează profund sinteza de colagen realizându-se și o îmbunătățire a calității dermului adiacent. Fața arată întinerită cu 5 până la 10 ani imediat. În plus, această procedură este cea mai eficientă în prevenirea operațiilor chirurgicale pentru lifting”, declară despre această terapie dr. Daniela Cățănaș.