Știi oare cum păstrezi vibrantă culoarea unui păr vopsit?
Pentru a îngriji corect un păr vopsit, este nevoie în primul rând să apelăm la o linie specială care conține ingredientele necesare nevoilor pe care le are acest tip de păr. Este important să înțelegi faptul că, odată ce l-ai vopsit, părul își schimbă structura complet și are, astfel, nevoi diferite față de cele ale unui păr natural, netratat chimic.
Linia Brilliance Color de la Wella Professionals conține vitamina E ( un puternic antioxidant) care protejează împotriva radicalilor liber, Pantenol ( vitamina hidratantă) și acid glioxilic ( ce ajută la menținerea culorii în timp).
Cum procedezi concret?
În primul rând, îți speli părul cu șamponul Brilliance Color – există două variante: pentru fir mediu spre subțire și pentru firul mediu spre gros.
Important e să alegi șamponul potrivit. De ce? Fiecare are consistență diferită, iar proporția de concentrație a substanțelor active diferă între cele două. Astfel, dacă ai mai degrabă un fir subșire, apelezi la șamponul pentru fir mediu spre fin, pentru a păstra efectul soft, făra să îl încarci.Șamponează bine, insistând în mod special pe zona de contur, efectuând un ușor masaj circular cu buricul degetelor, apoi clatește din abundență. Ulterior, tamponează ușor părul cu un prosop, și aplică pe lungimi, evitând scalpul, fie un conditionner (balsam) Brilliance Conditioner, fie o mască Brilliance Mask.
Cum știi ce ți se potrivește?
Conditioner este recomandat persoanelor care se spală ceva mai des (1-3 zile) sau care au un fir mai subțire, iar masca, fiind mai intensă, e recomandată persoanelor cu firul mai gros și uscat, sau care au un ritm de spălare de până la 5 zile.
Pe lângă consistența diferită, masca necesită durata de acționare de 5 minute, pe când conditionner-ul se poate clăti imediat. Ambele tratamente, odată aplicate, se distribuie uniform pe lungimi și se piaptănă ușor pentru a descurca părul.La final, clătește-ți din nou părul foarte bine, după care, poți folosi leave in, ce rămâne pe păr și oferă un plus de protecție, lăsând părul mătăsos. Toate produsele au și un efect de reducere a încărcarii electrostatice.
Bucură-te de culoare!
Posteaza comentariu