Combate stresul oxidativ cu Revidox

De câte ori nu ai întâlnit o persoană căreia i-ai dat o altă vârstă decât cea din buletin? De cele mai multe ori vârsta cronologică (biologică) nu coincide cu cea metabolică, cea care reflectă de fapt cum se simte organismul tău, dacă este îmbătrânit din cauza stresului la nivel celular, a bolilor sau a unui stil de viaţă nesănătos. Specialiştii considera că vârsta metabolică este de fapt cea care contează şi care se reflectă şi în exterior, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental.

Chiar dacă nu suntem conştienţi de acest lucru, în organismul nostru se duce zilnic o bătălie împotriva îmbătrânirii. Combatanţii sunt doi adversari redutabili constrânşi să coexiste zilnic: antioxidanţii, inamicii îmbătrânirii, pe de o parte, şi radicalii liberi care accelerează îmbătrânirea, de cealaltă parte.
Organismul nostru se apăra graţie antioxidanţilor care previn formarea radicalilor liberi, anulându-i rapid pe cei deja formaţi şi reparând stricăciunile produse de aceştia. Când se rupe echilibrul între cantitatea de radicali liberi şi cantitatea de antioxidanţi, prezența excesivă a radicalilor liberi generează condiţiile de „stres oxidativ”, care dăunează structurilor celulare, până la moartea acestora.

REVIDOX reprezintă un aliat de încredere în combaterea stresului oxidativ cauzat de radicalii liberi, datorită moleculei unice şi exclusive compusă dintr-un concetrat de substanţe active, STILVID 84%, pe bază de strugure, rodie şi seleniu. STILVID-ul este un compus rezultat în urmă a 10 ani de cercetare ştiinţifică, mult mai puternic decât resveratrolul, astfel că într-o singură capsulă de Revidox se regăseşte atât resveratrol cât au 45 kg struguri.
Formula este îmbogăţită cu rodie si seleniu, care contribuie într-un mod sinergic la încetinerea îmbătrânirii celulare, împiedicând oxidarea celulară şi astfel la o vârstă metabolică din ce în ce mai scăzută.

REVIDOX acţionează din interior prin prelungirea duratei de viaţă a celulelor, aceasta fiind principala sa acţiune de sănătate, de care beneficieaza fiecare organ în parte: inima, plămânii, stomacul, creierul şi în final întregul organism.

Poţi începe să foloseşti REVIDOX dacă te confrunţi cu una dintre situaţiile de mai jos:

·         Pielea este lipsită de luminozitate şi ternă, ceea ce ar putea indica un simptom al stresului oxidativ, care îţi afectează mai întâi celulele, sistemul cardiovascular şi imunitar, ducând la îmbătrânirea celulară.

·         Odată cu schimbările de anotimp care cauzează un nivel scăzut de tonus şi slăbirea sistemului imunitar.

·         Când ritmul de muncă devine covârşitor şi ai nevoie să-ţi recapeţi vitalitatea.

·         Dacă ai o dietă dezechilibrată şi nu reuşeşti să-ţi iei toţi nutrienţii din alimentaţie sau pur şi simplu vrei să completezi aportul zilnic de nutrienţi necesari bunei funcţionări a organismului.

·         Dacă ai nevoie să-ţi susţii tratamentul medicamentos care îţi poate crea deficienţe în corp.

Efectele REVIDOX – Stilvid 84% se pot observa după primele 60 de zile de folosire zilnică prin ameliorarea sau chiar reducerea intensatității pigmentării petelor tegumentare şi a ridurilor, o piele mai elastică, mai fermă şi mai luminoasă, redobândirea tonusului şi vitalităţii şi reducerea oboselii, dar şi îmbunătăţirea activităţii cerebrale şi a vederii.
Pentru menţinerea acestora şi îmbunătăţirea stautusului organismului se recomandă administrarea de minim 1 an cu Revidox, 1 capsulă pe zi.

Cu toţii ne dorim să fim sănătoşi, iar acest lucru să se reflecte şi în exterior. Timpul nu trebuie să reprezinte un impediment în calea frumuseţii tale. Începe din interior prin combatarea stresului oxidativ cu REVIDOX.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod