Cel mai bun hairstylist din România în 2017 va fi anunțat în luna noiembrie la București

Cel mai bun hairstylist al noii generații de specialiști din România va fi desemnat la București în luna noiembrie în urma unei preselecții riguroase și a unor probe de tehnică și creativitate. Hairstyliști din întreaga țară au început deja să se înscrie în competiția „Cel mai bun hairstylist din România”, ajunsă la cea de-a doua ediție. Ei trebuie să trimită trei fotografii cu creațiile lor ce respectă tematica Summer Festival. Mai exact, acele tunsori, coafuri și culori care au caracterizat cât mai bine look-ul adecvat festivalurilor de muzică din sezonul estival.

Trei fotografii prin care să demonstreze fiecare cât de priceput și creativ este specialistul în tuns, vopsit și coafură.

Fotografiile înscrise în competiție vor fi analizate de juriul de specialiști. Acesta va desemna 15 semifinaliști care vor participa la semifinala ce va avea loc, în data de 7 noiembrie, în incinta salonului Cristi Pascu Exclusive. Acolo vor trebui să recreeze look-ul înscris în concurs, dovedind, în fața juriului, cât de bine stăpânesc tehnica. 10 dintre aceștia se vor califica în marea finală ce se va desfășura în data de 14 noiembrie, la Promenada Mall București.

Evenimentul va fi prezentat de o vedetă foarte cunoscută din showbiz-ul românesc, iar în juriu se vor afla specialiști din domeniu, precum și bloggeri, editori de beauty și vedete.

Finala „Cel mai bun hairstylist din România 2017” va fi transmisă în direct pe Facebook, ajungând astfel gratuit la zeci de mii de oameni din întreaga țară, chiar și de peste hotare. Finaliștii vor trebui să creeze un look respectând tematica „Tendințe 2020”, dovedindu-și astfel creativitatea, viziunea, originalitatea și tehnica profesională.
Câștigătorul va primi titlul de Cel mai bun hairstylist din România 2017 și un premiu de 2500 de euro brut.

Se va acorda și Premiul de Popularitate, pentru cea mai de succes coafură votată pe pagina de Facebook, câștigătorul urmând să primească premiul de 500 de euro brut.

Înscrierile la competiția din acest an se derulează până la data de 20 octombrie. Mai multe detalii pot fi aflate accesând www.celmaibunhairstylistdinromania.ro. Evenimentul este organizat de YOLO MEDIA și Academia de Coafură Cristi Pascu, susținut de Promenada Mall București și magazinele XPERT BEAUTY. Proiectul este inițiat de Cristi Pascu și își propune să descopere și să promoveze cei mai buni hairstyliști din noua generație și să prezinte în România cele mai noi tendințe din industria de frumusețe.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod