Arta de a iubi - Noua colecție SABON de Valentine's Day

În iubirile profunde, adevărate, cuvintele devin sărace atunci când vor să exprime trăirile inimii. Vorbesc atunci imaginile, amintirile prind contur, sentimentele capătă prețiozitatea unei autentice opere de artă, iar fiecare clipă de dragoste devine o capodoperă.Sărutările, mângâierile, speranțele și visurile îndrăgostite prind viață în culori vibrante și scene romantice, presărate cu trandafiri superbi. Pășind mână în mână printre flori, aduceți un omagiu dragostei voastre, vă creați propriul portret unic al fericirii, libertății și iubirii fără de sfârșit.

Noua colecție Sabon pentru Valentine's Day reinterpretează cu duioșie clasica temă ce aduce împreună două eterne motive romantice: trandafirii, simbol universal al iubirii împărtășite, și pictura în ulei, artă ce conservă eternitatea celor mai frumoase povești în doi.De sărbătoarea iubirii, te vei îndrăgosti fără scăpare de noile produse SABON cu parfum suav de trandafiri, create întru desfătarea sublimă a tuturor simțurilor: produse de îngrijire luxoase, accesorii încântătoare și seturi-cadou prețioase, ce încapsulează noua, senzaționala aromă Rose Splash, parfum de trandafiri proaspăt culeși din grădina raiului.

Pentru splendidul design al etichetelor și ambalajelor produselor din noua colecție, am găsit inspirație în lumea artei, a picturilor în ulei pe pânză, univers ce evocă perfect frumusețea delicată a trandafirilor în imagini vii, seducătoare, ce-ți stârnesc imaginația și-ți ating inima.

Colecția SABON de Valentine's Day te invită să-ți exprimi sentimentele cu pasiune și stil, să faci din dragostea ta o adevărată operă de artă.

ROSE SPLASH – Povestea din spatele unei arome

Aroma exclusivă Rose Splash, ce învăluie noua colecție, surprinde perfect paradoxul captivant al trandafirului: clasic, dar mereu actual, capabil și astăzi să cucerească inimi precum în trecut. Secretul veșnicei sale puteri de seducție stă în mirosul hipnotic, intens, misterios al petalelor catifelate ce pot crea o atmosferă de vis, căreia niciun suflet romantic nu-i poate rezista. Aroma inconfundabilă a trandafirilor creează momente speciale, ce dăinuiesc în amintire. Pur și simplu, nu s-a născut încă un simbol mai puternic al pasiunii și devotamentului.
 
Produsele colecției, în ediție limitată

Trandafirii vorbesc inimii – set cadou

Nu există o cale mai bună de a face un suflet să tresalte și de a-ți dezvălui dragostea și emoțiile. Celebrează iubirea în toată gloria ei, cu acest set trio de lux cu parfum de trandafiri, ce vorbește pe limba inimii tale! Ulei de duș SABON, ulei de corp și scrub pentru corp, toate într-o ediție limitată senzuală, aromate cu Rose-Splash. Darul perfect pentru gusturi fine. Conține: Ulei de duș 330 ml; Scrub de corp 200 g; Ulei de corp 100 ml.

Ulei de duș - Adoratul nostru ulei de duș s-a gătit de sărbătoare și e gata pentru răsfăț de Valentine’s Day, prin acest design unic, ediție limitată – va fi cu siguranță dragoste la prima vedere.
Combinația bogată de uleiuri de măsline, avocado, jojoba și germeni de grâu lasă în urma sa o piele moale, bine hidratată și parfumată senzual.

Scrub de corp - De Valentine's Day, arată-ți iubirea răsfățându-te cu Rose-Splash Body Scrub, o adevărată terapie spa într-un singur produs. Îmbogățit cu un amestec de săruri pure de la Marea Moartă și uleiuri naturale, lasă pielea reînnoită și mai catifeltată decât o petală de trandafir.

Ulei de corp - Desfată-ți trupul cu această captivantă ediție limitată a clasicului nostru ulei de corp, îmbrăcat acum superb, în roșul inimii îndrăgostite. Lasă o picătură din aroma senzuală de trandafiri să-ți alinte corpul, căci vine însoțită de un amestec de șase uleiuri naturale ce păstrează hidratarea pielii, făcând-o moale și mătăsoasă la atingere – acea persoană specială din viața ta va aprecia cu siguranță efectul seducător.
 
Bulgăre mineral
- Trebuie să-l ai de Valentine’s Day, căci se anunță o baie romantică. Împarte momentul de relaxare și răsfăț cu jumătatea ta și lăsați infuzia de săruri delicate și trandafiri să vă încânte simțurile și să vă aprindă pasiunea. Pe măsură ce se bulgărele se dizolvă în apa caldă, veți fi plăcut surprinși de săpunul în formă de inimă roșie pe care-l ascunde înăuntrul său.
 
Lumânare parfumată
- Împarte cu alesul inimii tale un moment tandru, îmbrățișați-vă și împărtășiți-vă dragostea la lumina unei lumânări parfumate precum cea din noua colecție, în ediție specială, găzduită de un superb recipient în formă de floare.
Lăsați aroma romantică de trandafiri să umple camera și să vă însoțească gândurile.
După ce viața lumânării de ceară ia sfârșit, poți refolosi splendidul ambalaj de metal pentru a depozita bijuterii prețioase sau alte mici obiecte. Lumânarea este confecționată din ceară ecologică, biodegradabilă, ce poate arde 25 de ore în șir.

Pernuță parfumată - Dragostea plutește în aer... în aerul din dulapul tău. Așază această pernuță în dressing, într-un sertar sau atârn-o undeva printre haine, pentru a le împrumuta parfumul ei ispititor, de roze.

Produse noi, lansate odată cu colecția de Valentine’s Day

Scrub pentru buze, 15 g - Dă vina pe vremea rece, dar când buzele ți se usucă și se crapă, protejează-le cu noul scrub Sabon destinat lor, ce va îndepărta pielea uscată și afectată de ger și va permite balsamului tău de buze să acționeze în profunzime, vindecând țesutul și redându-i finețea. Rezultatul? Buze mai catifelate, mai suple și mai pregătite pentru sărut.

Spray pentru pernă 50 ml -Infuzat cu lavandă naturală, mușețel și uleiuri esențiale de paciuli și vetiver, acest spray pentru pernă creează în dormitor o altmosferă calmă și caldă, ce te va ajuta să te relaxezi, pentru a adormi ușor și profund. Aplică pe așternuturi și un pic în aerul de deasupra patului și lasă aroma liniștitoare de lavandă să se răspândească și să ispitească somnul bun.


Kit de călătorii pentru bărbați - Să găsești cadoul ideal pentru el poate fi dificil, în special de Valentine’s Day. Nu vei da greș însă cu acest kit de călătorie – cadoul perfect pentru bărbații activi și dornici de confort și îngrijire premium oriunde ar pleca. Conține:  Șampon, 30 ml; Ulei de duș, 30 ml; Aftershave cremă, 30 ml.

SABON a venit pe lume din dragoste pentru texturi şi parfumuri, pentru arta îngrijirii și relaxării, pentru bucuria de a crea şi din dorinţa de a oferi oamenilor momente de relaxare şi magie într-o viață atât de agitată. Sabon înseamnă atenţie până în cel mai fin detaliu acordată ambalajelor, ingredientelor folosite şi combinaţiilor dintre ele, plus o neobosită grijă pentru protecţia naturii şi a mediului înconjurător. Aromele Sabon te învăluie irezistibil, devin o a doua piele, parte din personalitatea ta şi o formă plină de înțelesuri a expresiei personale. Povestea se scrie zi de zi, pe www.sabon.ro.