Japonezii sunt recunoscuţi pentru felul diferit în care îşi exprimă iubirea. Aceştia rareori îşi spun că se iubesc, preferând să îşi arate sentimentele prin gesturi sau prin sintagme precum „Suki da” (te plac), motiv pentru care există multiple variaţii ale acestei declaraţii, inclusiv în dialectele regionale. La baza acestui obicei stă credinţa că iubirea trebuie simţită, nu transmisă direct, deoarece sentimentele puternice nu au nevoie de o confirmare verbală, ele pur şi simplu fiind trăite prin toate simţurile.
Cum un cadou sau un gest poate fi mai expresiv decât o mie de cuvinte, Shiseido Spa a pregătit câteva idei prin care vei putea să îi arăţi persoanei iubite ceea ce simţi cu adevărat.
În zona de retail a Shiseido Spa găseşti cadoul perfect pentru persoana iubită. Produsele cosmetice Shiseido, cu o tradiţie de 140 de ani în domeniul frumuseţii şi stării de bine, pot fi achiziţionate atât individual, cât şi în seturi special pregătite pentru cadou. Dacă eşti în căutarea unui accesoriu, poţi opta pentru brăţările talisman lucrate manual în ediţie limitată de la Societe Cerebrossa sau eşarfele Marie Nouvelle, confecţionate din mătase 100%. Acestea din urmă se remarcă prin originalitatea imprimeurilor de inspiraţie folclorică şi mitologică, fiecare eşarfă fiind o piesă de artă în sine, ce nu trebuie să lipsească din garderoba iubitoarelor de modă.
Dacă doreşti să îi pregăteşti o baie romantică, nu trebuie să îţi lipsească halatele create de designerul George Neagu din cele mai fine mătăsuri naturale şi cel mai moale bumbac, adevărate răsfăţuri pentru piele. De asemenea, imprimeurile păstrează rafinamentul şi semnificaţiile spirituale specifice culturii asiatice şi contribuie la atingerea unei stări de relaxare. Nu în ultimul rând, dacă ești pasionat de cultura japoneză, un chimonou cu modele elegante cu siguranţă va fi un cadou apreciat.
De asemenea, dacă doreşti să îi oferi persoanei iubite o experienţă desăvârşită, poţi achiziţiona un voucher cadou pentru o terapie la alegere de la Shiseido Spa. Astfel, fie că este vorba de un masaj corporal, facial sau de un ritual japonez complet, persoana iubită va trăi o adevărată călătorie a simţurilor, completată de şi mai mult răsfăţ în zona de relaxare. Aici se găsesc o piscină Vitality cu hidro-masaj, o saună umedă și o saună uscată, hammam şi camera ZEN cu paturi cu saltele cu apă și terapie cu oxigen. Cei care trec pragul spa-ului vor avea parte de o experienţă completă de well-being, întregită de prezența terapeuţilor specializaţi. Pret pachet - Rasfat pentru cuplu - 615 lei.