Vorbește lumea ca Adela Popescu a avut o aniversare plină de emoție

Ieri, pe 8 octombrie Adela Popescu a împlinit 31 de ani și a sărbătorit acest moment cu familia. După un weekend petrecut în compania celor mai dragi oameni din viața ei, iată că nici cea de-a doua familie nu a uitat să o aniverseze.
Echipa Vorbește lumea, în frunte cu Cove, i-au pregătit o mulțime de suprize pentru a marca momentul! Adela nu a avut voie să știe nici măcar invitații din emisiune pentru această zi. Frații și păriniții ei i-au transmis în direct cele mai calde urări și dorințe, iar Mihai Constantinescu, cel care i-a descoperit talentul și a încurajat-o în cariera artistică, a venit în platoul emisiunii pentru a-i ura La mulți ani!.

„Nu am putut să las acest moment să treacă neobservat, așa că am mobilizat echipa și ne-am gândit ce i-ar plăcea cel mai mult Adelei! Astfel, am încercat să îi facem surprize cu suflet și i-am adus oameni dragi sufletului ei! Cred că s-a emoționat foarte tare, dar eu m-am bucurat să imi văd colega fericită!”, a declarat Cove.

„Ziua de astăzi și ce s-a întâmplat în platou este încă o dovadă a faptului că sunt înconjurată de oameni minunați, atât acasă, cât și la serviciu! Surprizele pregătite de ei m-au lăsat fără cuvinte și m-am bucurat foarte mult să îmi aud frații în direct și părinții.
Prezența lui Mihai Constantinescu m-a emoționat foarte tare și îi sunt recunoscătoare și astăzi că a crezut în mine încă din copilărie! Le mulțumesc tuturor oamenilor care s-au gândit la mine și mi-au transmis un gând bun cu această ocazie!” a declarat Adela.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod