Filmul „Unlocked / Pericol descătușat” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 16 iunie 2017, fiind disponibil în format 2D.
„Unlocked / Pericol descătușat” este regizat de Michael Apted, produs de Georgina Townsley, Lorenzo di Bonaventura, Erik Howsam și Claudia Bluemhuber, după o idee a Georginei Townsley și un scenariu semnat de Peter O'Brien. Din distribuție fac parte Noomi Rapace, Orlando Bloom, Michael Douglas, John Malkovich și Toni Collette.
Acțiune, acțiune, acțiune
Unul dintre elementele cruciale ale „Unlocked / Pericol descătușat” este acțiunea în sine, care abundă în dinamism și cascadorii, de care sunt responsabili cascadorii unei echipe conduse de cunoscutul Greg Powell, care a lucrat la francizele „James Bond” și „Harry Potter”. „Îi cunosc munca în detaliu, am lucrat la mai multe filme împreună și pot spune că se autodepășește cu fiecare film”, spune poducătorul Lorenzo di Bonaventura.
Primul lucru pe care l-a avut de făcut Powell, împreună cu coordonatorul acțiunii, James Grogan, și Noomi Rapace a fost să creeze un stil de luptă credibil pentru personajul central.
„Alice este o profesionistă, așa că m-am antrenat serios în folosirea armelor cu echipa de cascadori. E un stil diferit de luptă pentru că presupune cel mai rapid mod de acțiune posibil. Nu mi-am dorit ca stilul meu să fie cool, ci mai degrabă urban, dezordonat un pic și foarte real”, spune Noomi Rapace despre personajul său. Astfel, publicul o descoperă pe Alice în toată priceperea ei, în scena interogării, în care dă dovadă de finețe și foarte multă inteligență. „Atunci descoperi cine e ea, de fapt. Nu e doar o tipă urbană, nu e o femeie ca altele, ci are talentul de a citi oamenii, de a înțelege oamenii și de a afla rapid orice informație. Și deodată îți dai seama că este o luptătoare și că se poate apăra singură”, explică producătoarea Georgina Townsley, cea care a avut ideea acestui film.
Despre scenele de luptă din film, Rapace spune că au fost foarte intense și grele pentru ea, cu răni, zgârieturi, dar, în același timp, și pline de recompense. Orlando Bloom admite că actrița a dat viață unei „tipe dure” și că scenele în care au filmat împreună au fost foarte intense.
Cât despre provocările de care el a avut parte, Bloom spune că cea mai grea scenă i s-a părut cea în care e atacat de un câine foarte agresiv într-o parcare subterană. „A fost o nebunie să am acest Rottweiler enorm venind spre mine. Cum să nu te simți viu! A fost o experiență unică”, spune actorul.
Londra contemporană în Praga
La sugestia unuia dintre producători, echipa a colaborat cu producătorul Kevan van Thompson, stabilit în Praga, care a coordonat șapte săptămâni de filmări în oraș. Pentru producătorul di Bonaventura, „Unlocked / Pericol descătușat” este al treilea film făcut în Praga și se declară un fan al orașului.
Pentru a recrea Londra în Praga, designerul de producție Ondrej Nekvasil a sugerat identificarea acelor elemente moderne din Londra, nu istorice, care ar putea fi găsite și în Praga. „Multe dintre filmările de interior au fost făcute în Praga și am petrecut o săptămână în Londra pentru ca fiecare să aibă sentimentul că e Londra în film, mai ales că acțiunea are loc în capitala britanică”, spune Townsley.
Una dintre locațiile preferate de cineaști în Praga este zona de dig numită Casa Dunării, unde au fost făcute și filmările din seria Bond „Casino Royale”, și care apare și în „Unlocked / Pericol descătușat”. Producătorii au ales Praga nu numai pentru că puteau să reproducă sentimentul urban din Londra, dar și pentru că are un aer parizian care le-a fost util într-una din scenele de la început unde acțiunea se petrece la Paris. Aici, cu ajutorul autorităților locale, au putut să închidă traficul pe unul dintre popularele poduri de peste Vltava și au filmat scenele cu explozii și efecte speciale. Alte locuri din Praga care apar în film sunt Hotelul Paddington, clădirea istorică a băncii Zivnostenska, târgul de la Na Prikope și o casă veche, fostă reședință a ambasadorului danez, din cartierul Vinohrady.
© Copyright:
„Unlocked / Pericol descătușat”, acțiune la superlativ, mega cascadorii și efecte speciale revoluționare
Cel mai nou thriller de spionaj din cinematografe, „Unlocked / Pericol descătușat”, care spune povestea revenirii unei agente CIA ce joacă rolul crucial în oprirea unui atac cu arme biologice în Londra, a fost o amplă desfășurare de producție, cu cascadorii de top, traininguri de autodepășire pentru actori și multe de ore de filmări în Praga și Londra.
Posteaza comentariu