Astfel, în marea premieră a celui de-al șaselea sezon, difuzată luni și marți seară, de la 20:00, cei doi vor intra în competiție dornici să arate că merită să treacă de preselecții.
Deși acasă gătesc împreună, luni seară vor fi rivali, pentru că Flavia și Domenico își doresc să ajungă în echipe diferite: ”M-a pus în fața faptului împlinit, mi-a spus doar că el s-a înscris la <<Chefi la cuțite>>.
În ediția din seara aceasta, ce marchează marea premieră a sezonului 6, chefii vor fi față în față cu cei doi soți care sunt gata să devină adversari. Ce soartă vor avea preparatele lor degustate pe nevăzute, care dintre ei va obține votul de încredere al juraților, dar și ce alte farfurii își vor găsi locul în prima ediție a show-ului, toate de la 20:00, pe Antena 1.