Costantino Toma, artistul de origine română stabilit în Italia, și-a deschis un club privat, în mișcare pe străzile Romei, odată cu filmarea celui mai recent videoclip al său. Fost concurent la X Factor în Italia și elev al Mihaelei Cernea (Class), Costantino a gândit un concept inedit pentru clipul piesei “Dance”, prin care toată distracția are loc într-un autobuz care se plimbă pe străzile Cetatii Eterne și în care limbajul universal al dansului și muzicii adună iubitori ai diferitelor genuri muzicale.
Mai mult, artistul a strâns și o gramadă de doritori de distracție care fără să știe că se filmează, și-au dorit să urce și ei în ineditul club.După distracția de la filmările care au durat 3 zile și numărul mare de curioși de pe străzile Romei, Costantino Toma se gândește să deschidă și o afacere pe modelul de business din videoclipul piesei “Dance”.
“Cred că un astfel de concept club ar prinde repede amploare. Ne-am simțit extraordinar la filmari, am avut costumații diferite și dansatori profesioniști, de la balet clasic până la dans la bară.” a spus Costantino.Dacă de scenriu și coregrafie s-a ocupat personal artistul, regia poartă semnătura binecunoscutului Paolo Mantero.Însă pe lângă aspectele pozitive, Costantino Toma a avut parte și de peripeții.
În timp ce filmau în autobuz, câteva din mașinile celor din echipă au fost sparte și jefuite.Costantino Toma, Alexandru Constantin Toma pe numele său real, a făcut primii pași în lumea muzicii la vârstă de 11 ani, iar până în prezent a lansat câteva single-uri care s-au bucurat de notorietate produse în studioul Mihaelei Cernea - “Beautiful soul”, “Another Life” sau “Anii ce-au trecut”, piesă care a strâns multe reacții pozitive din diasporă.