Eliza G (35 de ani), din Italia, marea câştigătoare a trofeului Cerbul de Aur 2019 de la TVR, s-a întors pentru câteva zile în România. Pe numele ei real Elisa Gaiotto, artista este cunoscută pe scenele muzicale europene şi a susţinut opt turnee în Brazilia. În interviul acordat TVR, Eliza G. a spus că s-a simţit extraordinar la Braşov şi că este mândră că a cântat în limba română. A vorbit apoi cu sinceritate despre cum a fost primită acasă, în Italia, după câştigarea trofeului „Cerbul de Aur” dar şi despre colaborările şi prietenii săi din România.
Cum ai fost întâmpinată acasă după ce ai câștigat trofeul „Cerbul de Aur”? Ce a însemnat acest trofeu pentru cariera ta?
Am fost impresionată de felul în care am fost primită acasă. Familia și toți prietenii mei sunt foarte mândrii de mine, de aceea mi-au pregătit o mică petrecere.
Nu am putut face mai mult pentru că a trebuit să mă întorc la treabă imediat. Toți de acasă au vrut să vadă trofeul și să facă și poze. Pot spune că am atins un obiectiv foarte important din cariera mea. Câștigarea acestei competiții a fost o confirmare a drumului pe care l-am parcurs până acum, dar și că pasiunea și muncă mea au dat roade.Care este cea mai importantă lecție de viată dobandită la concursul Cerbul de Aur?
Îmi place să cred că Cerbul de Aur a fost începutul unei serii de lecții de viață.
Ai experiență în ceea ce privește preferințele muzicale ale publicului și marile festivaluri interne și internaționale. Din punctul tău de vedere, care este trăsătură unică a Festivalului Internațional Cerbul de Aur?
Cerbul de Aur este special datorită echilibrului perfect dintre tradiție și modern. Faptul că fiecare participant trebuie să învețe un cântec în limba română este un semn de dragoste profundă față de țara, cultura și istoria românească.
Este un gest deosebit de păstrare a valorilor românești care vor rămâne moștenire generațiilor viitoare. În același timp, mie festivalul mi-a oferit oportunitatea să mă exprim atât prin interpretarea melodiei româneşti „Creioane Colorate”, cât şi prin aducerea pe scenă a piesei din repertoriul meu, „Atro Che Favole”. M-am bucurat foarte mult de entuziasmul publicului.Cum te-ai simțit în România? Ți-ai făcut prieteni aici?
M-am simțit foarte bine, și am reușit să îmi fac prieteni noi. Sunt mereu dornică de noi colabarari. Deocamdată, nu am primit ofertă din România. Dar, cine știe, viața m-a surprins în ultima perioadă.
Cu ce proiecte în România? Se concretizează vreo colaborare cu un artist sau compozitor de la noi?
Sunt deschisă către colaborări noi. Nu aș spune nu dacă aș fi abordată de un compozitor român.
Ești interpretă și compozitoare... printre pasiunile tale se numără și unele de care noi nu știm?
Îmi place să călătoresc, îmi place să descopăr noi culturi. Îmi place arta și mâncarea. Dacă aș putea, aș sta numai pe drumuri. Si mi-aş investi cei mai mulţi bani în mâncare şi călătorii.
Care ar fi momentele care ți-au schimbat carieră?
Viața nu a fost ușoară mereu și mă izbesc constant de piedici. Dar am învățat să îmi placă momentul în care trebuie să vin cu o soluție sau chiar cu o schimbare. Fiecare moment pentru mine e un moment cheie care aduce cu sine o evoluție în mine. Fie ea pozitivă sau negativă, secretul este să fii mereu în mișcare.
Pentru un artist de succes, cât la sută este inspirație și cât transpirație?
A fost o perioadă în care am lucrat 24/7, chiar și în somn. Creierul meu lucrează non-stop și caută mereu idea noi.
Pentru a fi un artist de succes trebuie să faci mereu sacrificii, îți trebuie disciplină și pasiune în aceeași măsură.Dacă nu ai fi ales muzica ce altă...variantă ai fi avut?
Ca iubitor de călătorii, cel mai probabil mi-aș fi deschis o agenție de turism. Încă mă bate gândul.
Cum ai debutat în muzică?
Am început să cânt la vârstă de 14 ani, în liceu. A fost dragoste la prima vedere.
Ce sfat ai pentru un tânăr care ar dori să pornească pe acest drum?
I-aș spune să fie creativ, curios și neînfricat. I-aș mai spune să se concentreze pe strategia pașilor mici și să rămână sincer cu el/ea.