Toamna plină de proiecte pentru Mirela Vaida!

Toamna a debutat furtunos pentru Mirela Vaida. Prezentatoare tv, actrița, artista și mama cu norma întreaga, Vedeta Antenei 1 are agenda plină pentru toamna aceasta. Pe 1 Octombrie a debutat oficial cu sezonul 2 al emisiunii Totul pentru dragoste – La bine și la greu”. Mirela Vaida promite si in acest sezon o mulțime de noutăți și surprize. Emisiunea are un format nou și o echipa noua, iar Mirelei i s-a alăturat Dodo Mesaroș, cu care prezintă împreuna show-ul tv.

In Sezonul 2 al emisiunii “Totul pentru dragoste - La bine si la greu”, oamenii singuri fac totul pentru a-și găsi dragostea, in timp ce cuplurile își pot demonstra sentimentele. Miza finala a tuturor este îndeplinirea unei dorințe prin câstigarea  premiului de 5.000 de euro pus în joc.  Mirela Vaida va fi in direct alături de telespectatori, zilnic, de luni până vineri, de la ora 14.00.

După emisiune Mirela Vaida intra in rolul „Donnei” în musicalul „Mamma Mia”,  primul musical de pe Broadway produs în România, 100% independent, ce a avut premiera anul acesta la sfârșitul lunii mai.

La început, pentru ca rolul este foarte intens, repetițiile erau foarte solicitante și durau si pana la 12 ore. Proiectul este unul extrem de solicitant, însă Mirela simte ca rolul i se potrivește mănușa!

Când nu repeta pentru Mamma Mia, Mirela Vaida repeta ca solist vocal pe scena Teatrului de Revista Constantin Tanase. Weekendul trecut vedeta a fost la Vaslui la Festivalul umorului Constantin Tanase. Si cand nu are spectacole la teatru, Mirela Vaida sustine spectacole la evenimente, alaturi de bandul sau, Vaida Show!

Mai presus de toate, Mirela Vaida este mama cu norma întreaga pentru Carla și Vladimir. Vedeta li se dedica trup și suflet, chiar dacă recunoaște ca nu mai are timp deloc pentru ea. Indiferent cât de aglomerata ii este agenda și cât de târziu ajunge acasă, Mirela fructifica orice moment alături de cei mici. Copii au inceput grădinița, iar vara aceasta au inceput si lecțiile de înot, motiv pentru care Mirela este foarte mândra și foarte fericita!

In tot ce fac, gasesc bucurie! De fapt, cred ca acesta este secretul: sa faci cu bucurie totul si nu vei simti presiune, efort, lehamite, plictiseala! Toate activitatile mele personale si profesionale se completeaza perfect: una o determina pe cealalta si se influenteaza reciproc! Experienta de mama cu norma intreaga  a doi copii mici m-a ajutat in rolul Donna din Mamma Mia! Trairile, emotiile, sentimentul ca-ti “pierzi” copilul in clipa in care el isi ia zborul, iubirea neconditionata si lupta cu viata pentru a-i darui lui tot ce e mai bun, renuntarea la tine pt copii, m-au ajutat extraordinar de mult cand am construit rolul Donna Sheridan.

E o parte din mine, din carnea, din sangele si din viata mea acest rol!  de aceea il iubesc! Legat de Bandul meu cu care cant la evenimente de multi ani, Vaida Show, ideea mi-a venit din dorinta de a canta oamenilor! am prins gustul pe scena teatrului de revista, al carei angajata sunt din 2009. Si mi-am dorit sa fac asta, in primul rand din pasiune!!! Iar televiziunea, ce sa mai spun? nu ma mai vad facand altceva! Nu stiu sa mai fac altceva! Mi-a placut sa vorbesc inca din timpul facultatii, cand visam sa devin avocat!! :) Nu simt efort in nimic din ceea ce fac! simt bucurie si atat! Si uneori, un pic de oboseala! Dar e o oboseala frumoasa, fara de care viata mi se pare anosta! Cu toate acestea, copiii mei sunt cel mai frumos “proiect” al nostru si ei imi dau cele mai multe satisfactii! Si da, se poate sa le faci pe toate: sa veghezi toata noaptea la capataiul lor cand au febra si a doua zi sa fii fresh in emisiune, sa stai cu ei in spital, rezemata nopti intregi de un scaun si a doua zi sa joci rolul Donna Sheridan din Mamma Mia, la Sala Palatului, se poate sa canti toata noapte cu bandul, pana la 6 dimineata iar a doua zi sa fii in turneu cu teatrul de revista! Se poate!! Si stiti de ce? pentru ca mereu ii multumesc lui Dumnzeu ca pot face toate astea si pt ca daca imi da de munca, e nedrept sa ma plang eu de oboseala! De aceea fac totul cu bucurie pt copiii mei iar Lui ii multumesc.!”, a declarat Mirela Vaida.

Și pentru ca toamna se numără noutățile, Mirela Vaida promite ca proiectele ei sa nu se oprească aici!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod