Ferma vedetelor a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a reușit să obțină la nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, 8.1 puncte de rating și 25.3% share, spre deosebire de postul clasat pe locul 2 cu 5.5 puncte de rating și 17.1% share. Peste 1.5 milioane de telespectatori au fost cu ochii pe Ferma vedetelor, iar în minutul de aur, de la 21:37, peste 2 milioane de telespectatori au fost alături de concurenți.
„Experiența Ferma vedetelor este cea mai tare din viața mea! Este de fapt ce am așteptat din copilărie să mi se întâmple și uite că mi s-a întâmplat acum! Sunt o femeie fericită, puternică și iubesc tot și pe toți cei care au fost în preajma mea în această experiență!”, a declarat Tania după ce a ieșit din arena duelului.
„Ferma vedetelor este un joc extraordinar! N-am niciun regret că am participat.
Mă bucur foarte mult pentru victoria Taniei. A fost un meci foarte interesant, frumos, sportiv! Am câștigat prima probă poate mult prea ușor, dar iată că statistica s-a răsturnat!”, a mărturisit Cătălin Neamțu după ultima probă.Ferma după perdea reunește seminfinaliștii și finaliștii, sâmbătă la PRO 2
Sâmbăta aceasta, la 19:30, la PRO 2, Octavian Strunilă și Andreea Ibacka au parte și ei de o finală de proporții și o ediție specială de două ore în care vor discuta totul despre fermă! În platoul emisiunii Ferma după perdea vor păși pe rând Tania Popa, marea câștigătoare, Cătălin Neamțu, Daniel Iordăchioaie, Cosmin Natanticu și Grațiela Duban pentru a dezbate și a povesti cum a fost pentru ei experiența de trăită în fermă.
Monica Bârlădeanu și Nea Rață nu lipsesc de la această reuniune și vor aduce o grămadă de bunătăți pentru fermieri.Glumele vor fi la înălțime, multe situații se vor clarifica, iar dreptul la replica va fi folosit din plin! Boaba de cafea, emisiunea inventată în fermă, va avea parte de un moment special, iar Monica va intra în pielea unui personaj greu de interpretat.
Posteaza comentariu