Campania ”Rătăcit în sine. Depresia, boala milieniului” începe luni, 16 aprilie, la Știrile PRO TV de la ora 17:00. Elena Lasconi, corespondent Știrile PRO TV, a pregătit o serie de reportaje cutremurătoare despre depresie, dar și povești de viață ale unor persoane publice care s-au confruntat de-a lungul timpului cu această boală. Andreea Raicu, Monica Bârlădeanu, Diana Dumitrescu, Oana Roman și Cristina Bălan știu ce înseamnă să fii rătăcit în sine și vor vorbi deschis despre depresia care le-a marcat existența.
“Campania m-a consumat cel mai mult, din toată experiența mea de jurnalist, de 25 de ani. Am avut insomnii, am retrăit momente din copilărie pe care le-am vrut uitate. Am plâns împreună cu cei care au fost de acord să-și pună sufletul pe tavă și am înțeles cât de curajos este gestul lor. Românii nu apelează la psihoterapeut și psihiatru de teama stigmatizării, a pierderii locului de munca, a prietenilor, partenerilor. Plus că există si preconcepția care spune că, dacă apelezi la psiholog, psihoterapeut sau psihiatru, esti nebun. Și nu numai la noi stau lucrurile așa. În întreaga lume, peste 300 de milioane de oameni au primit diagnostic de depresie. E posibil ca această campanie să vă tulbure și, mai ales, să deschidă răni. Dorința mea cea mai mare este ca, în cazul în care vă regăsiți în poveștile pe care le veți urmări la Știri, să găsiți puterea să apelați la un specialist! Dacă vedeți în jurul vostru prieteni, colegi care își duc depresia pe picioare, ajutați-i!”, a spus Elena Lasconi despre campania care debutează luni la Știrile PRO TV.