“Spărgătorul de nuci”prinde din nou viaţă, pe 13 decembrie, la Bucureşti: spectacolul de balet clasic ce istoriseşte, în două acte, una din cele mai îndrăgite poveşti de iarnă ale tuturor timpurilor, va fi prezentat pe scena Sălii Palatului, de către prestigioasa Companie de balet clasic din Sankt Petersburg, condusă de Andrey Batalov.
Lucrarea fantezie a lui Ceaikovski, în care jucăriile prind viaţă, Spărgătorul de nuci înfruntă armata de şoareci apoi se trasformă în Prinţ şi o poartă pe mezinei familiei Stahlbaum la Castelul Trandafirilor din împărăţia dulciurilor, încântă spectatorii de toate vârstele, încă de la premiera ce a avut loc în 1892.
Diamismul, elementele tehnice dificile şi delicateţea sunt doar câteva dintre atributele ce delectează privitorul. Aranjamentul muzical, de factură simfonică, adaugă profunzime acţiunii vizuale derulate pe scenă. Diversitatea personajelor, alături de secvenţele de includ dansuri de origine spaniolă, arabă, chinezească, ori rusă, interpretate de balerini ce întruchipează figurine de ciocolată ori turtă dulce sau cesti pentru cafea ori ceai, colorează universul fantastic al “Spărgătorului de nuci”. Iar plasarea poveştii în seara de Ajun intensifică magia acestui regal al baletului clasic. Biletele pentru reprezentaţia găzduită pe 13 decembrie de Sala Palatului sunt deja în vânzare la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe mystage.ro, startickets,ro, bilete.ro, blt.ro.