Sezonul șapte al competiției care schimbă destine vine cu noutăți, iar una dintre acestea este reprezentată de faptul că gazdele emisiunii, Smiley și Pavel Bartoș, vor avea la dispoziție butonul auriu încă din etapa preselecțiilor. Astfel, pentru prima dată de la lansarea show-ului, cei doi prezentatori își vor putea trimite concurentul preferat direct în semifinală.
„Anul trecut, eu și Pavel am avut mână bună cu Laura Bretan. A avut unul dintre cele mai emoționante și mai frumoase momente din show.
Mă bucur mult că, începând cu acest sezon, vom avea șansa să folosim golden buzz-ul să ducem în semifinală un alt număr foarte tare. E o responsabilitate foarte mare pentru noi, dar în același timp, eu și Pavel suntem cel mai aproape de concurenți și avem un feeling bun în alegerile pe care le facem.”, a spus Smiley.Pavel Bartoș a completat: ”Avem o libertate mai mare sezonul ăsta. În primul rând, pentru că oferta este mai mare și ne dă și un anumit tip de relaxare și libertate să alegem ceva după chipul și asemănarea noastră.
Acest lucru nu ne face decât să ne bucurăm. Dacă ar fi după noi, ar trebui sa avem mii de butoane aurii, pentru că ținem cu toată lumea. Dar un lucru e clar: golden buzz-ul nostru e special, mai exotic, are ceva în plus față de cele ale juraților. Cred că e cel mai neașteptat golden buzz de până acum, iar în curând veți vedea despre ce vorbesc.”Din 17 februarie, în fiecare vineri seară, de la 20:30, românii vor urmări călătoria epică în care vor porni sute de eroi și se vor bucura de un spectacol memorabil, numai la Românii au talent!
Posteaza comentariu