Cel mai nou proiect HaHaHa Production și-a lansat oficial pe 27 octombrie primul EP – „MIA”- într-un super eveniment în care au îmbinat perfect cele două mari pasiuni ale lor: muzica și dansul. Joi seara, fanii trupei au putut asculta live toate piese de pe EP, dar au avut parte și de alte surprize. Astăzi putem vedea în premieră și videoclipul piesei „Mia”, bonus track-ul care dă numele EP-ului. Videoclipul este unul special pentru SHOT, întrucât cei patru membri ai boy band-ului semnează în întregime scenariul, regia și producția materialului video.
„În ultimul an am trăit foarte multe experienţe frumoase, complexe, care ne-au unit şi au format SHOT ca trupa pe care o știți astăzi.
Ele s-au concretizat în primul nostru EP. MIA înseamnă Momente – toate momentele petrecute împreună de când am început proiectul SHOT, Inspirație – care a stat la baza scrierii și producerii acestui EP, și Ambiție - cea care ne face să muncim în fiecare zi pentru a crește noi ca oameni și ca parte a acestui frumos proiect! Mulțumim echipei HaHaHa Production și lui Smiley pentru că datorită lor toate acestea au fost posibile”, au spus băieţii de la SHOT.EP-ul MIA sau Momente-Inspirație-Ambiție este povestea muzicală a băieților de la SHOT și conține 5 piese și un bonus track.
Materialul a fost lansat în mediul online încă din 17 octombrie, în exclusivitate pe Deezer, unde a fost cel mai ascultat album de pe platformă în România. SHOT este cel mai recent proiect HaHaHa Production. Urs, Cale, Sorin și Juno au pornit în luna mai în aventura vieții lor, conduși de un singur vis: muzica. Ies în evidență prin vocile bune și super skill-urile lor de dans, atuuri completate de o imagine young & cool.Pentru a vedea clipul piesei „Mia”, click aici: https://youtu.be/xWm1NQY9oOE