Dacă doriți să petreceți o seară excepțională în care să vă amintiți de nedreptățile istoriei, dar în care să râdeți pe săturate, vă recomandăm să vizionați ”SCHNEIDER ȘI SCHUSTER” în regia lui Lucian Pavel, un spectacol de teatru încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor. Actorii Mihai Călin și Richard Bovnoczki vor putea fi admirați de publicul bucureștean, jonglând între dramă și umor în rolurile personajelor Schneider și Schuster, pe scena Sălii Mari, ARCUB (str. Lipscani nr.84-90).
Schneider și Schuster prezintă într-un cadru dramatic, înțesat cu momente umoristice, povestea a doi actori evrei ce decid să înființeze, la Lodz, în Polonia, un teatru care își dorește să atingă, prin intermediul spectacolelor, toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce ușor către capcana lagărelor de concentrare.
Cei doi evrei își trăiesc o bună parte din viață închiși, urmând ca apoi să fie deportați în Siberia iar după Perestroika-Glasnost, se trezesc în sălbatica lume capitalistă de astăzi.Piesa de teatru, scrisă în anul 1993 de Joshua Sobol și jucată cu succes în teatre din Elveția, Germania sau Suedia, este regizată și ilustrată muzical de actorul Lucian Pavel, cunoscut pentru rolurile din „Și veni barbatul la femeie” si din recenta productie a Teatrului de Comedie – „Nina”. Textul lui Joshua Sobol, în traducerea Adei Maria Ichim, exploatează intens talentul, experiența și disponibiliatea artistică a doi actori, aflați într-un punct înalt al maturității artistice și al forței creative, care își utilizează toate mijloacele artistice de care dispun: Mihai Călin și Richard Bovnoczki.
Costumele și decorurile sunt realizate de scenograful Mihai Păcurar, iar mișcarea scenică poartă semnătura coregrafei Silvia Călin.”Piesa este o cronică dramatică inteligentă, povestită cu detașare, plină de farse. Ale istoriei, ale profesiei artei actorului, ale vieții. O călătorie în timp despre prietenie, despre confruntarea cu crizele majore ale istoriei și ale vârstei personajelor, toată înțesată cu un umor nebun. E despre umor. Și mai ales despre hazul cu care te privești în fiecare zi, chiar dacă festele pe care ți le joacă viața, istoria, pot fi fatale. Dacă îți lipsește acel umor sau îl rătăcești, ești pierdut”, mărturisește Lucian Pavel.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr.
84-90). Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II). Autor: JOSHUA SOBOL; Traducător: ADA MARIA ICHIM; Actori: MIHAI CĂLIN, RICHARD BOVNOCZKI; Regie, ilustrație muzicală: LUCIAN PAVEL; Scenografie: MIHAI PĂCURAR; Grafică afiș: MIHAI PĂCURAR; Coregrafia: SILVIA CĂLIN. Durata spectacolului: 75 minute.