Racordarea României la creația muzicală contemporană este punctată printr-o tradiție instaurată de mulți ani pe scena Sălii Radio:
participarea Orchestrelor și Corurilor Radio România la SĂPTĂMÂNA INTERNAȚIONALĂ A MUZICII NOI, eveniment organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și ajuns la ediția cu numărul 29! Compozitorul român Dan Dediu este directorul artistic al evenimentului și Radio România, prin Orchestrele și Corurile sale, este co-producător al manifestării.
Festivalul (19-26 mai 2019) își propune să aducă în fața publicului cele mai noi creații muzicale, partituri adesea dedicate unor ansambluri instrumentale cu componențe mai neobișnuite și sonorități inedite. În contextul Sezonului România-Franța 2019, ediția curentă pune accentul pe muzica franceză contemporană și pe promovarea tinerilor interpreți și compozitori români.
Două concerte speciale din cadrul evenimentului se vor desfășura în acest an pe scena Sălii Radio. Miercuri, 22 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio va evolua sub bagheta dirijorului olandez MARIJN SIMONS, care a fost apreciat alături de orchestre din Germania ca Filarmonica din Stuttgart, Orchestra Radiodifuziunii din Koln, Orchestra Simfonică din Nuremberg ș.a.
Alături de MARIUS UNGUREANU – violă, publicul va asculta o lucrare semnată chiar de dirijorul olandez: Chamber Symphony No.1 pentru orchestră de coarde, dar și o compoziție complet inedită pentru România: Bernard Cavanna - Geek Bagatelles pentru cor de smartphone-uri și orchestră, ambele fiind interpretate pentru prima oară în țara noastră. Cea de-a doua lucrare are la bază o tehnologie de vârf dezvoltată la centrul Grame din Lyon, iar Martin Malatray va fi apreciat de publicul român în ipostaza de dirijor al corului de smartphone-uri.
De asemenea, același concert va prilejui întâlnirea publicului cu creații semnate de compozitori români: Doina Rotaru - Nymphea pentru orchestră de cameră și Vlad Maistorovici - Icarus Torso - Studiu de concert pentru violă și orchestră, cele două fiind interpretate în primă audiție absolută.
Vineri, 24 mai (19.00), sub conducerea muzicală a dirijorului GHEORGE COSTIN, este rândul Orchestrei Naționale Radio, alături de Corul Academic Radio, să aducă creația contemporană în fața publicului, prin Maia Ciobanu: Concert pentru trombon și orchestră, Christian Alexandru Petrescu: Trei poeme pentru mezzosoprană și orchestră, Adrian Iorgulescu: Răscruce de timp – cantată pentru cor și orchestră sau Călin Ioachimescu: Concert pentru violoncel și orchestră, primele trei fiind de asemenea interpretate în premieră absolută. Concertul se va derula cu participarea soliștilor BARRIE WEBB – trombon, MIRCEA MARIAN – violoncel și ANDREEA IFTIMESCU – mezzosoprană.