Elena și-a fermecat publicul încă de la început, când sala a izbucnit în ropote de aplauze atunci când s-au auzit primele acorduri din “Lunâ Albâ”, piesă ce a depășit deja 17 milioane de vizualizări pe YouTube.
Seara a continuat cu cântece celebre armânești (Ela Ela, Pamporea, Un trandafil creasti la firida), dar și cu piese noi, incluse pe noul album al artistei. Nu au lipsit nici invitații speciali, artiști consacrați ai comunității armănești, ca Sirma Guci, Gicu Coadă, Steaua di Vreari sau Dani Peanci. Elena s-a ținut de cuvânt și a transformat Sala Palatului în cel mai mare ring de dans, pentru că ritmurile machedonești nu au lăsat pe nimeni să stea jos și toată lumea a început să intre în hore. Spectaculoase au fost și ținutele cu care artista și-a făcut apariția pe scenă. Sute de metri de material, imprimat special, au fost folosiți pentru a crea rochiile pe care le-a purtat.
În timpul concertului, în culise, 5 persoane au fost tot timpul alături de Elena pentru a o ajuta să se îmbrace și să își așeze accesoriile. Una dintre cele mai emoționante apariții a fost într-o rochie albastră, ce avea imprimate fotografii ale bunicii ei, Dada. Elena a purtat această ținută atunci când a cântat melodia preferată a bunicii ei, M a ti s adar. Artista le-a povestit celor din sală cât de specială a fost relația pe care a avut-o cu bunica ei și cât de important este acest moment pentru ea.
“Dada și-a dorit să cânt despre rădăcinile mele și să duc tradițiile mai departe. Sunt fericită să îi pot împlini visul si stiu cat de mult s-ar fi bucurat pentru mine. Sunt oameni care nu pleacã de lângã noi niciodatã, pentru cã îi pãstrãm mereu în gânduri şi amintiri. Cred cã fiecare dintre noi are un suflet pe care îl va simţi mereu aproape, pe care îl va purta veşnic în inimã. Pentru ei toţi, sã aprindem în seara asta stelele!”, au fost câteva din cuvintele spuse înainte de a cânta piesa.

Surprize au apărut și din rândul spectatorilor. Elena a întâlnit un grup de 10 prieteni veniți tocmai de la Sighetul Marmației pentru a participa la concert. “Astfel de momente sunt atât de frumoase pentru mine, pentru că îmi dau seama că muzica mea ajunge la inima oamenilor și asta mă face super fericită!”, a declarat ea.
Din primele rânduri nu avea cum să lipsească familia, în special cei doi copii, Nicholas și Amelie. Nicholas nu și-a scăpat mama din priviri toată seara, ba a și fredonat alături de ea câteva piese, iar micuța Amelie era fascinatã de tot ce se întâmpla acolo. La final a ajuns și pe scenă, unde nu știa exact dacă să rămână sau să se întoarcă spre bunici.
“Sunt foarte fericită pentru tot ce s-a întâmplat în această seară, chiar de Ziua Națională a Armânilor.
E un vis împlit, pentru că așa cum am mai spus-o, Dada, bunica mea, și-a dorit foarte mult să susțin un concert de muzică armânească de o asemenea amploare și știu că de acolo, de Sus, a fost alături de mine. Sunt fericită pentru că tot spectacolul a fost o parte din mine, mi-am pus tot sufletul în acest eveniment și mă bucur că toți cei din sală au simțit asta. Am primit foarte multe mesaje în care oamenii mi-au spus că s-au simțit mai degrabă ca la o petrecere, nu a fost un simplu concert. Și mai sunt foarte fericită pentru faptul că am reușit încă o dată să arătăm că muzica are un limbaj universal și indiferent dacă ești român sau aromân, ritmul ei îl trăiești cu aceeași intensitate. Am simțit asta și asearã, iar lucrul ăsta mi-a fost confirmat și de feed-back-ul pe care l-am primit. Una dintre fetele venite la concert mi-a scris: „Elena, eu sunt armână, cred că era firesc să iubesc muzica asta, dar iubitul meu este român și mi-a zis că de mult nu i-a mai plăcut atât de tare la un concert”. Este unul din cele mai frumoase mesaje pe care le-am primit”, a povestit Elena.Concertul Lunâ Albâ a marcat și lansarea albumului cu același nume, album de muzică armânească. Cele peste 500 de CD-uri puse în vânzare încă din seara evenimentului au fost epuizate, însă foarte curând acesta va fi diponibil în librăriile Cărturești, magazinul Muzica și on-line.