Proconsul se află la a doua colaborare cu Uddi, fostul concurent X-Factor, care a reușit să cucerească topurile muzicale în ultimii ani. Artiștii au lansat împreună “Visele care nu dorm”, o piesă sensibilă care te întoarce în copilărie.Muzica a fost compusă de Robert Anghelescu, Dragoș Dincă si Thea Miculescu si produsa, mixata si masterizata de catre Roland Kiss, Șerban Cazan, Lucian Nagy. Theea Miculescu a compus și versurile cântecului, împreună cu Dragoș Udilă.-UDDI.
“Mesajul piesei, așa cum am încercat să ilustrăm și cu videoclipul este că visele întotdeauna se împlinesc, dar nu nepărat în ordine sau tot ceea ce ne-am imaginat in copilarie.
Videoclipul a fost făcut de către colegul și prietenul nostru Emi Petruț, care a făcut și regie și film și scenariu, acesta fiind al cincilea proiect pe care îl facem împreună. Producția muzicala a cantecului a fost făcută în studiourile Ha-Ha-Ha, iar filmările la videoclop au durat trei zile și au avut loc la casa de vacanță a lui Bodo, la studioul nostru de la sala de repetiții și la biserica 43, locuri de altfel foarte apropiate sufletului nostru”, au povestit artiștii.Pentru că știu cât este de greu să lucrezi cu copiii, băieții de la Proconsul au venit cu ei de acasă.
Astfel, copiii din videoclip sunt cei ai artiștilor. "Copiii trebuie răsfățați. A fost mai simplu să lucrăm cu ai noștri”, au adăugat băieții trupei Proconsul. În rolurile principale au fost distribuiți Mathias și Stefan, copiii lui Dragoș si ai lui Robert dar și Filip și Daniel Marin, cei doi baieti ai lui Bodo, Cezar fiul lui Traian, Sarah Dinca si Mara Stefanescu.Colaborarea cu Uddi a venit natural, aceasta fiind a doua experiență pe care Proconsul o are cu tânărul artist.
Ei au mai lucrat împreună la piesa “Arunci cu umbra”, interpretată de Francisca în primăvară.. “Credem că piesa asta "Visele care nu dorm" o să fie bine primită, atât pentru fanii noștri care ne ascultă de 20 de ani, cât și pentru cei mai noi dintre ei, tineri, care sunt mai degrabă apropiați de vârstă cu Uddi și fac parte din publicul care asculta acum noua generație de artiști. Ea aduce un suflu nou”, au completat artiștii.