Primii patru băieți sunt gata să-și cunoască pretendentele la "Mă însoară mama!"

După ce a străbătut țara-n lung și-n lat, Cove i-a cunoscut pe băieții care, împinși de la spate de mamele lor, își caută sufletul pereche în emisiunea Mă însoară mama!. Pregătiți să facă orice pentru a ajunge în fața altarului și bazându-se pe sprijinul mamelor, băieții sunt gata să înceapă aventura reality show-ului.

”Băieții din concurs sunt pregătiți să meargă pe mâna mamelor lor pentru a-și găsi sufletul pereche. Ele i-au înscris și tot ele vor decide pe parcursul show-ului ce fată rămâne și cine pleacă, deci rolul doamnelor o să fie esențial.

Sunt singur că împreună vom putea să le arătăm că partenera potrivită chiar există”, a spus Cove despre băieții înscriși în emisiune.

Ionuț German (22 de ani, din sat Dumbrava, județul Mureș) este agent comercial și participă la emisiune la îndemnul mamei sale, sperând să își găsească persoana potrivită. Ionuț promite că se va lăsa pe mâna mamei de această dată, pentru că până acum lui nu i-a reușit. Nu a adus nicio fată acasă, iar cea mai lungă relația a lui a fost de cinci ani.

Este un tip activ, sociabil, matur și își dorește o relație serioasă.

Sorin Alb (39 de ani, din Baia de Arieș, județul Alba) este DJ și locuiește în continuare cu părinții lui. Îi place să se distreze și a decis să participe la emisiune pentru că mama sa vrea să-l vadă așezat la casa lui, să-și întemeieze o familie și să lase distracțiile pe plan secund. Visează la o parteneră veselă, mereu cu zâmbetul pe buze, cu chef de viața, așa cum este și el.

Al-Akkad Cosmin Giulio (24 de ani, din București) are o afacere imobiliară și locuiește împreună cu mama sa pentru că, spune el, nu vrea să o lase singură.

Dornic să experimenteze lucruri noi, a îmbrățișat ideea emisiunii de a-și lăsa mama să îi aleagă partenera potrivită, pentru că aceasta vrea să îi găsească o fată drăguță, iubitoare, alături de care să își clădească un viitor frumos.

Ciprian Bizău (33 de ani, din Galați) își dorește o relație serioasă și consideră că are vârsta necesară pentru a se căsători. Este încrezător că prin intermediul emisiunii va cunoaște persoana potrivită. Este muncitor și sufletist, priceput la toate, îi plac dansul latino, tuningul auto și sculptura în pepeni verzi.

La jurăminte, înainte! În curând, la Mă însoară mama!, Cove va ajuta opt băieți simpatici să-și găsească sufletele pereche!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod