Căsătorit și tatăl a doi băieți, Șerban Copoț încearcă sã le dea un exemplu bun celor doi puști, așa că au început deja să discute despre cadourile pentru fete și... diamante! ”Eu nu cred în momente cheie, cum ar fi Ziua Îndrăgostiților, eu cred în a fi constant într-o relație. Nu trebuie să fie un moment anume ca să fac ceva drăguț. Eu am intrat într-o nouă eră cu fiul meu mai mare, care a supărat-o pe mama lui la un moment dat și a zis ca vrea să facă ceva drăguț să o împace: <Hai să îi luăm diamante!>.
Și m-am speriat puțin, i-am zis că una e să facă asta pentru mama lui, dar nu trebuie să învețe să își spele greșelile față de fete direct cu diamante, ca până la 18 ani trebuie să își vândă rinichii”, a povestit amuzat Șerban. Noul său coleg la iUmor, Dan Badea, are o filosofie asemănătoare și mărturisește că o răsfață pe soția sa Mădălina, care va naște primul lor copil în luna martie, cu fiecare ocazie. „Am avut succesul suprem, am găsit-o pe soția mea și sunt foarte fericit! Eu sunt mai romantic, dar în același timp îmi place să fiu drăguț tot anul, iar Sfântul Valentin să fie o zi obișnuită.
Înainte nu prea știam să fac cadouri, dar am învățat, iar acum chiar îmi place”, a mărturisit noul prezentator iUmor. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.
Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală! În cel de-al șaselea sezon, Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați. Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1!