Peste 40.000 de bucureșteni și turiști pe străzile Capitalei în luna iulie la B-FIT in the Street!

În perioada 1 – 30 iulie, Primăria Capitalei prin ARCUB a transformat Bucureștiul în destinație de vacanță și pe bucureșteni în turiști în propriul oraș cu ocazia celui mai mare Festival Internațional de Teatru de Stradă din țară, B-FIT in the Street!

Cu 40 de spectacole internaționale jucate în cele cinci weekenduri din luna iulie, în zece locații cheie din București, a noua ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! a adus în Capitală peste 300 de artiști din nouă țări.

Cele mai prestigioase trupe și companii de teatru de stradă din Franța, Columbia, Italia, Germania, Olanda, Austria, Spania și România au susținut la București reprezentații de acrobație aeriană și demonstrații de teatru vertical, parade cu personaje fantastice de dimensiuni impresionante și dansatori de carnaval, spectacole nocturne, piese de pantomimă și numere de jonglerii cu focul.

Printre cele mai notabile prezențe la festival se numără artiștii companiei Teatro Pavano, care au adus la București Danzanti, cel mai recent spectacol prezentat în acest an la faimosul Carnaval de la Nisa din februarie. După ce au fost în Germania, Cipru și la Paris, artiștii Danzanti pe catalige au dansat în weekendul 7 – 9 iulie pe muzică spaniolă, pe Calea Victoriei, în Piața Universității și Piațeta Odeon. Pentru prima dată în România a fost Planète Vapeur, faimoasa companie a familiei Povigna din Franța, care creează spectacole și caruri alegorice pentru carnavaluri încă din anul 1900.

Compania Planète Vapeur a reprezentat Franța la festivalul Busker din Kuala Lumpur, la Carnavalul Aoussou din Tunisia, în Japonia la Carnavalul Chimizu și Kobé, la parada de la Singapore, la Carnavalul de la Nouméa în Noua Caledonie, iar la București a participat la deschiderea B-FIT in the Street! cu spectacolul de personaje cyborg gigantice Microcosmos.

Dacă primul weekend de teatru de stradă B-FIT in the Street! a fost unul al spectacolelor feerice, al doilea weekend din iulie a adus la București un număr record de artiști internaționali, iar weekendul următor a stat sub semnul reprezentațiilor dinamice, iar ultimele două weekenduri de festival au umplut străzile orașului cu numere de dans și jocuri de lumini.

Pe lângă personaje inspirate din filmul hollywoodian Tron (Glow Drums, Austria), misterioase păsări gigant luminate în diverse culori (Birdmen, Olanda), personaje de circ pe picioroange, care fie jonglează, fie merg pe monocicluri și interacționează cu publicul, bateriști cu tobe și costume care strălucesc în întuneric (Spark, Marea Britanie), statuile vivante ale Teatrului Masca și mulți alți artiști care au animat străzile Bucureștiului în fiecare weekend din iulie, B-FIT in the Street! 2017 a pregătit câteva momente memorabile pentru locuitorii Capitalei precum paradele festivalului și spectacolele nocturne de proporții.

Printre punctele culminante ale celei de-a noua ediții B-FIT in the Street! s-a numărat parada de deschidere a festivalului din 1 iulie, de pe Bulevardul Unirii.
În ciuda caniculei, mii de spectatori români și străini au ținut pasul cu artiști pe catalige în costume spectaculoase și creaturi mecanice cu picioare gigantice de care erau atârnați acrobați cântând la vioară. După paradă, Piața Constituției a devenit neîncăpătoare în timpul celor două spectacole nocturne din deschiderea festivalului. Zeci de mii de participanți au trecut de la momente de liniște deplină, la sunete de uimire și aplauze în timpul producțiilor spectaculoase din Italia, Osa Show și Carillon 3.1.

Al doilea weekend de festival a programat pentru ziua de sâmbătă, 8 iulie comedia muzicală jucată pe verticală de acrobații italieni de la Wanted și, un moment aplaudat îndelung de public, spectacolul nocturn Fiore di Loto, care a instalat în Piața Universității o scenă impresionantă, cu petale luminoase care se deschideau și închideau pentru a dezvălui momente de dans și muzică live, proiecții de lumină și jonglerii cu focul.
 
Paradele de sâmbătă din ultimele trei weekenduri de festival au fost printre cele mai așteptate momente ale programul B-FIT in the Street! în 2017.
În seara zilei de sâmbătă 15 iulie, Calea Victoriei a devenit un ring de dans când mii de bucureșteni s-au alăturat toboșarilor spanioli de la Batucada from Lanzarote și au dansat pe ritmuri de samba aproape tribale. În al cincilea weekend de festival, unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale celei de-a noua ediții B-FIT in the Street!, marioneta uriașă Dundu din Germania s-a amestecat prin mulțimea prezentă pe 29 iulie la ultima paradă a sezonului, de pe Calea Victoriei, și a interacționat cu oameni din public și cu dansatorii de carnaval din Columbia de la Body and Dance Carnaval Latino.

Singura reprezentație a spectacolului din Franța, Abyss, a adus pe 22 iulie la București o pleiadă fascinantă de meduze și cai de mare gigant, diavoli de mare pe picioroange și pești mânuiți de păpușari, o constelație marină care s-a dezvăluit în ritmurile instrumentelor japoneze Taiko. Sâmbătă, 29 iulie, publicul numeros din Piața George Enescu a fost transpus în euforia fiestelor din Valencia cu jocurile pirotehnice tradiționale, artificiile spectaculoase și muzica live din spectacolul Magic Night al trupei Xarxa, prezență obișnuită la marile festivaluri de profil din Coreea de Sud, Franța, Columbia, Danemarca, Taiwan sau Chile.

Ultimul weekend al Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! a rezervat pe 29 iulie, în Piața Universității, o reprezentație neobișnuită de teatru de păpuși uriașe, spectacolul Dundu aplaudat la Festivalul Luminilor de la Ierusalim, premiat cel mai bun eveniment european la Berlin și jucat în Las Vegas, Seul, Londra.

Sezonul bucureștean de teatru de stradă se încheie cu promisiunea că ediția aniversară B-FIT in the Street! din 2018 va sărbători cei zece ani de existență alături de locuitorii Capitalei cu mai multe producții românești și mai multe spectacole interactive.