Paula Chirilă și Adina Buzatu vor fi domnișoare de onoare la nunta Wandei



Mai sunt cinci zile până când DJ Wanda va deveni soția lui Karl Katavich, omul de afaceri australian cu care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de un an. Evenimentul urmează să aibă loc în Londra, iar ceremonia va fi una cu totul specială și se anunță a fi cel mai extravagant eveniment de acest tip din showbiz-ul românesc, un eveniment plin de momente și apariții inedite.

Două din domnișoarele de onoare vor fi vedete cunoscute din România, prietene ale miresei.
Este vorba de actrița Paula Chirilă și stilistul vestimentar Adina Buzatu. Acestea îi vor fi alături Wandei în cea mai importantă zi. Mai mult, cel care o va duce la altar va fi cunoscutul medic chirurg român Florin Juravle, cel mai bun prieten al vedetei.

Nunta lui DJ Wanda din Londra va avea tematica Rock’n’Royal și  va consta în două petreceri distincte: o recepție elegantă, în stil Royal, la un hotel exclusivit din Londra, și o petrecere, în stil Rock, într-un pub celebru din cartierul exclusivit londonez în care mirii locuiesc.


Renumită pentru stilul său nonconformist cu care ne-a obișnuit de-a lungul carierei, dar și cu stilul său vestimentar mereu cool și surprinzător, Wanda va avea o ținută cu totul inedită la nunta de la începutul lunii august. La petrecerea cu tematică Royal, vedeta va avea o pălăria albă care a fost purtată inclusiv de Gwen Stefani, iar la petrecerea în stil Rock, vedeta va purta o pălărie cu totul specială, stil Top Hat, ce a fost purtată inclusiv de celebra Madonna într-un recent pictorial pentru revista Vogue, dar și în mai multe apariții televizate.


Accesoriile sunt create de Victoria Grant, un designer britanic extrem de apreciat, considerat etalon în industria de modă internațională. Creațiile sale au fost purtate și de Beyonce, Rihanna, Kylie Minogue, Lady Gaga, Naomi Campbell, Kate Moss, Rita Ora, Katy Perry, Dita Von Teese, precum și de membrii ai aristocrației britanice la evenimente importante precum Royal Ascot.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod