Paula Chirilă are toate șansele să se recăsătorească, dacă ținem cont de superstiții. Frumoasa actriță a prins buchetul de mireasă la nunta bunei sale prietene,DJ Wanda. La evenimentul desfășurat la Londra, Paula a fost domnișoară de onoare și cea care a prins buchetul de trandafiri albi aruncat de mireasă, conform tradiției.
“A fost o nuntă ca în povești, ca de Hollywood. Cu ei doi atât de cool atât de frumos îmbrăcați, de excentric și asumat. O nuntă extrem de emoționantă, autentică, cu emoția reală a Wandei și cu lacrimile lui Karl, totul a fost atât de frumos, ca în povești. Wanda e mai rebelă din fire și nu mă așteptam ca totul să fie atât de romantic, atât de elegant. Am prins buchetul. Domnișoarele toare erau pregătite. Merante s-a descălțat și a făcut un pas înaintea mea ca să îl prindă. Nu știu cum a ajuns buchetul la mine, dar da, ca amuzament e o întâmplare foarte frumoasă. Să sperăm că, dacă aceasta este o superstiție, se va îndeplini și atunci o să îmi găsesc jumătatea, din mâna Wandei, pentru că are mână bună și mi-a promis că îmi găsește un om pe măsura sufletului meu. A fost cred ca cea mai cool nuntă la care am participat până acum. Restrânsă, dar uriașă din punctul de vedere al emoției”, povestește Paula Chirilă.
DJ Wanda s-a căsătorit luni în Londra cu Karl Katavich în cadrul unei ceremonii discrete organizată într-un cadru select, la unul din cele mai exclusiviste hoteluri din capitala Marii Britanii. Îndrăgita vedetă și soțul ei, Karl, a spus Da în fața ofițerului Stării Civile și a celor peste 40 de invitați, devenind astfel Wanda Katavich.
Vedeta a avut o apariție spectaculoasă. Rochia de mireasă, creată de designerul sud-african David Fieldman pentru Vogue Japonia, a fost accesorizată cu o pălărie albă de tip Top Hat, creată de Victoria Grant, un model ce a fost purtat și de celebra Gwen Stefani. Victoria Grant este unul din cei mai bine cotați designeri de acest tip de accesorii, creațiile sale fiind purtate de celebrități precum Beyonce, Rihanna, Kylie Minogue, Lady Gaga say Katy Perry. Karl a purtat un costum elegant, cu sacou din catifea, cămașă albă și ciocate din piele de crocodil, o costumație inspirată de stilul lui Pete Doherty, fostul soț al regretatei Amy Winehouse.
Pe acordurile piesei “It’s that alright”, a lui Lady Gaga, DJ Wanda a fost condusă la altar de cel mai bun prieten al său, medicul Florin Juravle, iar domnișoare de onoare au fost Paula Chirilă, Adina Buzatu, Merande van Amersfoort (cunoscută drept sosia celebrei Amy Winehouse) și Josephine Hus.
Emoționați și cu lacrimi în ochi de fericire, Wanda și Karl și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii de neuitat. Verighetele sunt creația casei Boodles, cea aleasă și de Victoria Beckham și Reese Witherspoon. În fața invitaților, mirii au oferit și primul dans, pe acordurile piesei “Just a perfect day”, interpretată de Lou Red.
Ceremonia a fost urmată de o ședință foto inedită pe străzile animate ale Londrei, orașul în care mirii locuiesc de un an de zile. Într-o ploaie de confetti și aplauze, mirii a părăsit apoi locația într-o mașină clasică britanică, îndreptându-se spre localul unde avea să aibă loc petrecerea.
După nunta Royal de la hotelul exclusivist, a urmat nunta cu tematica Rock, într-un pub pitoresc din cartierul exclusivit Primrose din Londra. Acolo Wanda și-a făcut apariția într-o nouă vestimentație. De această dată vedeta a purtat o rochie fucsia, ciocate argintii și pălărie neagră de tip Top Hat, creată de Victoria Grant, un model purtat de celebra Madonna. Invitații au petrecut câteva ore de neuitat și au asistat la o serie de momente surpriză, printre care și un inedit recital al sosiei lui Amy Winehouse, Merande van Amersfoort, dar și o serie de duete cântate de Wanda alături de domnișoarele de onoare.
“A fost cea mai importantă zi din viața noastră. A fost exact așa cum am visat amândoi, înconjurați de familie, de cei mai apropiați prieteni. Acum când ne uităm la inelele de căsătorie, pur și simplu suntem copleșiti de însemnătatea lor, de faptul că ne-am angajat să fim împreună o viață întreagă și avem lacrimi în ochi și suntem foarte emoționați. L-am ales pe Karl să îmi fie bărbatul care îmi va fi alături toată viața. Am ales familia lui, iar el m-a ales pe mine să îi fiu alături. Suntem foarte îndrăgostiți, foarte fericiți”, declară DJ Wanda.
DJ Wanda și omul de afaceri australian Karl Katavich trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de un an. Locuiesc împreună în Londra, într-unul din cele mai exclusiviste cartiere, unde au case și vedete cunoscute precum Richard Gere, Gwen Stefani și Jamie Oliver.