Pe 22 mai 2016, la bazinul Olimpia București, Bucharest Sport Club a organizat un eveniment care a marcat finalul campaniei Antrenăm Viitorul, derulată în perioada decembrie 2015 – mai 2016. Sub atenta supraveghere a Cameliei Potec și a antrenoarei sale, Doina Sava, cei 90 de beneficiari ai programului au participat, poate pentru prima dată, la o competiție de înot și au luptat, cu emoții și mult entuziasm, pentru a atinge rezultatele dorite.
În urma concursului, 30 de copii, cu vârstele cuprinse între 6 și 12 ani, au fost selectați pentru a merge mai departe în echipele de performanță ale clubului la secțiile de înot, înot sincron și triatlon. Toți finaliștii, dintre care 8 fete și 22 de băieți, se vor antrena alături de sportivii BSC și vor avea ocazia să participe la competiții naționale și internaționale de înot.
Cei 90 de beneficiari ai programului Antrenăm Viitorul au fost recrutați cu ajutorul a cinci organizații neguvernamentale partenere: SOS Satele Copiilor România, Salvați Copiii România, World Vision, Fundația FARA și Centrul de zi “Eu și prietenii mei”. După 2 luni de recrutări, toți copiii selectați au beneficiat de cursuri gratuite de înot timp de patru luni, alături de 11 antrenori BSC. Aceștia s-au bucurat de toate condițiile necesare pentru desfășurarea cursurilor – transport gratuit, echipamente complete (slip/costum de înot, cască, ochelari, prosop, ghiozdan, tricou), materiale ajutătoare (colac, aripioare, plută, baghete) și o pregătire atentă din partea voluntarilor clubului. Programul social Antrenăm Viitorul a intrat în 2016 sub umbrela campaniei Jurnal de fapte bune, dezvoltată de Caroli Foods Group, în parteneriat cu Asociația pentru Familie.
© Copyright:
O șansă unică pentru 30 de copii fără posibilități materiale
Clubul sportiv Bucharest Sport Club (BSC) a încheiat campania Antrenăm Viitorul, un proiect social în urma căruia 90 de copii fără posibilități materiale au beneficiat de cursuri gratuite de înot, iar 30 dintre aceștia au ajuns în echipele de performanță ale clubului.
Posteaza comentariu