Noua serie săptămânală Second Wives Club are premiera vineri la E!

O nouă serie-documentar săptămânală, Second Wives Club, debutează la E! vineri, 12 mai, la ora 22:00. Această serie-documentar de 8 episoade a câte o oră urmăreşte poveștile a șase femei măritate sau logodite cu bărbaţi puternici şi bogaţi. Shiva Safai, Katie Cazorla, Veronika Obeng, Shawna Craig, Tania Mehra şi Morisa Surrey se distrează la petreceri la piscină, trăiesc în case care valorează multe milioane de dolari şi au maşini de lux, cu frigidere pline de şampanie, dar asta nu înseamnă că nu au de-a face cu toate complicaţiile legate de copii vitregi, propriile cariere şi statutul de a fi a doua, a treia, a patra sau chiar a cincea soţie.

E! duce telespectatorii în culise vieţii acestor „soţii-trofeu” invidiate de toată lumea, odată cu premiera show-ului săptămânal Second Wives Club, vineri, 12 mai, la ora 22:00.

Shiva Safai - Logodnica mogulului imobiliar Mohamed Hadid vrea să devină soţia cu numărul 3.

În ciuda diferenţei de vârstă de 32 de ani dintre ei şi a faptului că acesta are 5 copii din relaţii anterioare, Mohamed şi Shiva sunt împreună de 5 ani şi sunt extrem de îndrăgostiţi. Shiva este şi ea divorţată, dar este pregătită să spună din nou „Da”, însă - chiar dacă i-a dăruit inelul - Mohamed nu se grăbeşte pe drumul spre altar. O ia încetişor, copleşind-o cu dragoste, afecţiune şi toate cadourile pe care banii lui le pot cumpăra.

Katie Cazorla - Katie şi logodnicul ei, Walter, sunt împreună de 11 ani şi logodiţi de aproape 6. Katie urmează să devină a patra soţie, dar teama ei de angajament ameninţă să-i deraieze trenul nupţial. Katie este prinsă între afacerea ei cosmetică şi o nouă idee de afaceri care apare la orizont şi se luptă să păstreze echilibrul între spiritul ei antreprenorial şi atenţia pe care trebuie să i-o acorde, pe merit, lui Walter.

Veronika Obeng - Soţia chirurgului plastician Dr.
Michael Obeng, din Beverly Hills, Veronika este soţia cu numărul 3. Cei doi au 3 copii împreună şi 5 în total, din relaţii anterioare. Veronika nu este doar o soţie şi mamă grijulie, ci şi managerul general al cabinetului soţului ei. Cu 8 copii acasă, Veronika simte că trebuie să fie întotdeauna soţia, partenera, mama şi mama vitregă perfectă.

Shawna Craig - Cea de-a cincea soţie a lui Lorenzo Lamas, Shawna este un spirit liber, care are de 6 ani o relaţie cu sex-simbolul nominalizat la Globul de Aur. În ciuda unor circumstanţe dificile – inclusiv faptul că Shawna este mama vitregă a celor 6 copii ai lui Lorenzo şi a fost mamă-surogat pentru una dintre fiicele acestuia – iubirea dintre cei doi a trecut testul timpului. După ce, când avea 20 şi ceva de ani, l-a ajutat pe Lorenzo să-şi crească copiii, având grijă de ei, Shawna este gata să se pună pe ea pe primul loc, dedicându-se carierei de model şi actriţă.

Tania Mehra - Tania va fi în curând a doua soţie a lui Dean Bornstein, deşi îi despart aproape 20 de ani.
Şi viitoarea mireasă este copleşită de faptul că are doar 3 luni la dispoziţie pentru a plănui o nuntă luxoasă, cu 300 de invitaţi. Tendinţele ei de Bridezilla au ieşit la iveală şi Tania va face orice pentru a avea nunta perfectă... controlând lista invitaţilor la sânge.

Morisa Surrey - Între Dr. Mark Surrey şi noua lui soţie, Morisa (care a devenit recent şi mama băieţelului său), sunt aproape 30 de ani diferenţă. Blondă, plină de energie şi deloc responsabilă, aceasta o dă mereu în bară şi fetele trebuie adesea să o inveţe că a gândi bine înainte de a deschide gura nu este doar un motto, ci o regulă esenţială în viaţă.

Second Wives Club este produsă de Studio Lambert and All3Media America, avându-i pe Stephen Lambert, Greg Lipstone, Greg Goldman și Sara Quick ca producători executivi.