NICO seducătoare în videoclipul piesei "A Little Late"

NICO continuă să surprindă şi să se reinventeze  într-un   videoclip nou, în colaborare cu producătorul muzical Red Lyard care anul trecut a dat lovitura cu singlel-ul "When Love Is Gone". De data aceasta artista apare în rolul unei femei absolut seducătoare. Iar un asemenea clip nu putea să nu aibă un invitat cu totul special, deloc străin camerelor de filmat. Carismaticul actor Aureliu Surulescu, protagonistul serialului " Rămâi cu Mine" de pe  HBO şi altor filme   româneşti şi internaţionale,  joacă rolul  personajului masculin din videoclipul "A Little Late", alături de care artista trăieşte o frumoasă poveste de dragoste pierdută undeva în trecut şi regăsită după multă vreme.
O reîntâlnire romantică şi o nouă încercare de a face să meargă o relaţie care a fost imposibilă undeva în trecut şi se dovedeşte a fi la fel de imposibilă în prezent.

"Nu am fost tocmai comfortabilă în postura de iubită chiar dacă aveam alături un asemenea bărbat şarmant ca Aureliu Surulescu. Faptul că trebuia să mă las sărutată şi să joc nişte scene pline de tandreţe şi pasiune în faţa întregii echipe şi în special a fiicei mele care era cu ochii pe mine, mi-a dat ceva bătăi de cap.
Dar, mi-am dat toată silinţa să intru în pielea personajului  şi să transmit   ceea ce ne-am propus atunci când am înregistrat această piesă in studioul Rassada Music. "A Little Late" o piesă cu totul şi cu totul specială cu un vibe proaspăt şi pozitiv, o poveste de iubire care trece prin spaţiul şi timpul măsurate cu inima.
" a declarat NICO.

Materialul video şi audio a fost creat şi produs  de echipa Rassada Music în frunte cu Radu Sîrbu, care este  la cea de  a doua colaborare cu NICO după ce la începutul acestui an au lansat împreună materialul pentru "Indestructibili".
Regia a fost semnată de Sîrbu Ana şi Marian Croitorul,  iar de look-ul spectaculos al artistei s-au ocupat Alexandra Flaminzeanu şi Dorina Bulgaru.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod