“Este o noutate pentru ce înseamnã televeziune în România, din multe puncte de vedere!”, spune Dani, iar Rãzvan îl completeazã: “Este primul studio de filmãri, pentru o emisiune de acest gen, care este 100% modular, ceea ce înseamnă că totul se poate schimba la 180 de grade într-un timp foarte scurt, mai puțin de 10 minute”.
Aceasta nu este singura surprizã pe care îndrãgita echipã a matinalilor le-o pregãtesc telespectatorilor în anul în care „Neatza” va aniversa 10 ani de existenţã, an care se anunţã a fi un maraton de momente inedite: „Vom avea o formulă pentru o nouă rubrică de carte, o formulã nouă pentru o rubrică de film și evident, mult mai multe transmisii live, pentru că și din punct de vedere tehnic suntem acum mai avansați ca niciodată!”, mai spune Rãzvan.
Şi pentru Diana Munteanu şi Florin Ristei ziua a început cu o mare bucurie, „Prietenii de la 11” pãşind astãzi în noua lor cãsuţã: „Noul studio arată senzațional, este unul dintre cele mai frumoase în care am lucrat până acum. Sunt fericitã că ne-am întors în cãsuţa noastrã, pe care am regãsit-o în haine noi.
Sigur că noutãţile nu se opresc aici, am pregãtit multe surprize, veselie și voie bună, așa cum i-am obișnuit pe prietenii noștri”, spune Diana Munteanu.Florin Ristei este pregătit de distracție și bucuros că noul studio îi oferă chiar și mai mult spațiu pentru a se desfășura în voie: „Avem un studio nou, luminat senzațional, fotolii mari verzi, albastre și fucsia, special pentru selfie-urile Dianei. Și o scenă mai mare pe care o să cânt mai des cu ai mei FreeStay și un sezon nou cu mai mult curaj, cu mai multe glume bune (sper) și cu cele mai bune cântări live”, spune Florin Ristei vizibil entuziasmat.
Posteaza comentariu