De data aceasta, Nea Mărin este administratorul unui restaurant pe malul mării și recunoaște că nu a fost deloc simplu nici chiar pentru el să-și asume această responsabilitate.
”Până acum am organizat nunți, am renovat pensiuni, am făcut evenimente caritabile, dar partea asta de administrare a unui restaurant este nouă chiar și pentru mine. Tot pentru prima dată, sunt în competiție cu Liviu și Andrei. A fost mai greu ca în oricare alt sezon, dar veți vedea că e și foarte interesant” spune Nea Mărin.
În noul sezon ”Poftiți pe la noi”, Nea Mărin, care are în fiecare ediție câte patru vedete invitate să-l ajute, și Liviu Vârciu, care-l are alături pe Andrei Ștefănescu, sunt într-o continuă competiție. Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă, la câțiva metri de restaurantul lui Nea Mărin.
Până unde vor merge cei trei cu orgoliul și dorința de a câștiga, la ce strategii vor recurge pentru a-și dezvolta business-ul și cum vor atrage vedetele invitate clienții, telespectatorii vor vedea încă din prima ediție care va fi difuzată, din 8 iulie, în trei episoade: duminică, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.
Posteaza comentariu