Mirela Vaida, una dintre cele mai îndrăgite moderatoare tv de la noi, pe care telespectatorii o pot vedea live în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, în cadrul reality show-ului ”Totul pentru dragoste – La bine și la greu”, la Antena 1, a avut parte de un weekend minunat, în natură, alături de frumoasa ei familie. Mirela mărturisește că și-a dorit foarte mult ca fetița și băiețelul ei să se bucure de aerul curat de munte, după ce în ultima perioadă răcelile le-au dat bătăi de cap, așa că au mers la Fundata.
”A fost o plecare inopinată.
Nici nu poți să-ți organizezi prea multe lucruri când copiii sunt așa mici. După o săptămână în care nu i-am scos din casă din cauza unor mici răceli, am zis că plecăm unde vedem cu ochii. Voiam undeva la munte, să ne bucurăm de aer curat. Nu am avut niciun plan, nicio rezervare, nimic. Ieșirile astea ies cel mai bine, pentru că nu ești presat de niciun program. Dacă e o parte bună în faptul că și în weekend copiii se trezesc la ora șase, asta este: am avut timp să facem bagajul și să plecăm la drum foarte devreme. Am mers spre Brașov și am mers prin localitățile pe care le știm cu toții și ne-am oprit unde am văzut mai puțină lume, mai puțină aglomerație. Mi-am dorit foarte mult să ne bucurăm de acest weekend frumos de toamnă, să-i las se joace afară, să vadă văcuțele la păscut, să vadă caii, să se joace cu cățeii și să cadă seara rupți de oboseală, să doarmă neîntorși. Ne-am jucat, ne-am alergat, ne-am simțit bine, doar somnul n-a fost așa odihnitor pentru că Vladimir este sensibil când schimbă mediul și patul. Dar a fost bine, nu pun comoditatea mea pe primul loc, ci bucuria lor", povestește Mirela Vaida.Si pentru că ieri a fost sărbătoarea Sfintei Parascheva, Mirela a mers la biserică cu micuții ei pentru a-i împărtăși înainte să se întoarcă acasă. "Duminică am fost la o bisericuță mică de acolo, foarte frumoasă, ca un monument istoric, cu un altar micuț, plină de oamenii locului. Am prins începutul Sfintei Liturghii, i-am împărtășit pe copii și am plecat de acolo cu o liniște în suflet”, mai spune vedeta Antena 1.
Posteaza comentariu