Vedeta Antena 1 și-a dorit foarte mult ca aniversarea să fie una memorabilă, astfel că, din mai multe variante de a petrece această zi specială, a ales un city-break surpriză la Moscova pentru ea și soțul ei. Doar că surprizele au început abia după ce Mirela a achiziționat biletele de avion.
”Mă gândeam de mult timp la aniversarea asta de 40 de ani, am zis să marcăm momentul cum se cuvine. Inițial, m-am gândit la o petrecere surpriză, apoi să mergem într-un club, dar nu e chiar genul nostru, noi oricum suntem obosiți și sătui de nesomn, copiii oricum ne-ar fi trezit dimineața.
Apoi m-am gândit să mergem cu copiii la Disney, dar ar fi fost totul pe fugă, pentru că eu am emisiune live în fiecare zi și nu am fi putut pleca înainte de vineri seara, iar luni trebuia să fim musai înapoi. Până la urmă mi-au picat ochii pe Moscova și am zis, gata, asta e! De mult ne doream să ajungem în Moscova. Și uite așa, fără să mă mai gândesc, am luate biletele, apoi am făcut rezervare la hotel. Asta cu o săptămână înainte. La un moment dat, am sunat-o pe soacră-mea să-i povestesc ce surpriză minunată îi voi face fiului ei. Și atunci, ea mi-a zis că, pe vremea ei, la Moscova nu se putea merge decât cu viză”, povestește Mirela Vaida.