Mai sunt doar șase zile până la lansarea show-ului care dă tonul noii generații, Vocea României Junior! Cei trei antrenori, Andra, Marius Moga și INNA sunt pregătiți să asculte cele mai bune voci ale primului sezon și să le aleagă pe cele cu care vor merge mai departe spre marele trofeu și premiul în valoare de 50.000 de euro, iar prezentatorii emisiunii, Mihai Bobonete și magicianul Robert Tudor, sunt nerăbdători să le facă românilor cunoștință cu copii formidabili.
Chiar dacă participanții sunt copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, aceștia au dat dovadă de foarte multă maturitate, iar antrenorii nu au ratat nicio ocazie pentru a se lupta cu toate armele pentru vocea care i-a făcut să vibreze și au avut replici și strategii care de foarte multe ori i-au făcut și pe cei mici să zâmbească:
• În prima ediție Vocea României Junior, INNA face o declarație: este cea mai mare fană a Andrei și a lui Moga! ”Am fost cea mai mare fană a lor și am ajuns colega lor între timp.”.
• Antrenorii au o surpriză uriașă atunci când își întorc scaunele pentru unul dintre concurenți.
• Unul dintre concurenții primei ediții o va face pe INNA să spună: ”Îmi cer iertare, Măria ta, că nu m-am întors la vocea ta!”. Pentru a primi iertarea concurentului, antrenoarea va sta în genunchi, însă răspunsul micuțului va fi unul la care nimeni nu se va aștepta, reușind să stârnească hohote de râs.
• Moga își exersează talentul de dansator de rock and roll și are mișcări extraordinare, fiind aplaudat la scenă deschisă.
• Moga și INNA își fac complimente duminica aceasta, iar Andra intervine în discuția dintre cei cei doi. ”Ți-am zis de atâtea ori că ești drăguță, n-ai zis niciodată mulțumesc.”
• Antrenorii merg pe scenă, dansează și se pun în locul concurenților, însă mișcările lor de dans sunt cele care ies în evidență și determină publicul să se ridice și să-i aplaude.
• Luptă aprigă între antrenori: INNA versus Andra versus Moga. Câștigător? Măruță!
În fiecare duminică, începând din 26 februarie, de la 20:30, prin Vocea României Junior, Pro TV dă glas muzicienilor care vor compune în viitor coloana sonoră a României! Românii sunt invitați să urmărească un spectacol fabulos, plin de voci care îi vor lăsa muți de uimire, foarte multă distracție, replici acide ale antrenorilor și strategii incredibile.
Posteaza comentariu