Billboard Latin Week, care s-a desfășurat, recent, în Las Vegas - SUA, a adunat aproape toți profesioniștii care produc sau stau in spatele succesului din muzica latină. Vorbim aici despre artiști ca Sofia Reyes, Karol G, Ozuna, Anuel AA, Yandel și Wisin, Becky G, Natti Natasha, Anitta, Lele Pons sau Juan Luis Guerra. Alături de ei, producători, PR-i sau reprezentanți ai celor mai mari case de discuri: BMI sau Sony.
„Cu siguranță să participi la un eveniment de talia acestuia ar trebui să fie un reper, pentru oricine este implicat în industria muzicală și cinematografică.
„Cu siguranță, oamenii de acolo ar trebui să fie un exemplu de muncă și determinare pentru noi toți. Sunt mulțumită că am legat conexiuni puternice, am cunoscut producători și oameni importanți din muzica latin-americană. Cu siguranță vom face lucruri mișto împreună, mai ales că am venit de acolo cu super multe informații despre mersul lucrurilor din industrie, în general”, declară Alina Todască, manager Mixton Music.