Maestrul Nicolae Voiculeț și orchestra sa vor susține două concerte extraordinare de nai la Vilnius, în  Lituania, la 11 aprilie 2019 și, respectiv, la Riga, în Letonia, la 12 aprilie 2019

Concerte susținute de maestrul Nicolae Voiculeţ şi orchestra sa la Vilnius, Lituania (11 aprilie 2019) și la Riga, Letonia (12 aprilie 2019)   Maestrul Nicolae Voiculeț și orchestra sa vor susține două concerte extraordinare de nai la Vilnius, în  Lituania, la 11 aprilie 2019 și, respectiv, la Riga, în Letonia, la 12 aprilie 2019.

Cele două concerte sunt organizate de Ambasada României în Lituania și Letonia în contextul președinției române a Consiliului Uniunii Europene.


Concertul de la Vilnius va avea loc la Centrul Toleranței din cadrul Muzeului Evreiesc de Stat Vilna Gaon, iar cel de la Riga în sala de spectacole a Comunității Evreiești din Letonia.


La cele două evenimente sunt invitaţi să participe membri ai guvernelor și ai parlamentelor din Lituania şi din Letonia, alți înalţi oficiali baltici, membri ai mediului academic și universitar, membrii corpului diplomatic din cele două țări, autorităţi locale, reprezentanţi ai mediului de afaceri, membrii comunităților românești și jurnalişti din cele două state baltice.


Cu acest prilej, domnul Dan Bălănescu, ambasadorul României în Lituania și Letonia, va face un scurt bilanț al primei jumătăți a președinției României la Consiliului Uniunii Europene și va vorbi despre evenimentele care urmează a avea loc la București și Bruxelles, dar și în cele două țări baltice, până la 30 iunie 2019.


Ultimul concert al maestrului Nicolae Voiculeț în Lituania a avut loc la 24 ianuarie 2014, cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române.