Luni, 8 mai, de la 20:30, cele trei perechi vor prezenta ultimele dansuri în marea finală a competiției Uite cine dansează!. Echipele finaliste pregătesc câte două stiluri, musical și fusion, dar pun la cale și foarte multe surprize, pe care le vom descoperi în show-ul de luni.
În marea finală, dansurile vor fi extrem de solicitante și vor avea o durată mai mare decât de obicei. La capitolul musical, vom vedea cele trei perechi transformate, iar băieții vor deveni Cocoșatul de la Notre Dame, Aladdin sau Lurch din Familia Adams și vor aduce pe scenă momente pline de expresivitate și umor. Pentru cea de-a doua probă din marea finală, echipele vor aduce pe ring stilul fusion și vor combina dansuri precum rumba, vals, slowfox sau cha cha.
După fiecare coregrafie prezentată luni, jurații vor comenta reprezentațiile concurenților, însă nu le vor nota. Publicul va fi singurul judecător în finală și va decide prin vot cine merită să câștige. La finalul serii, învingătorii vor înmâna CEC-ul de 100.000 de euro fundației Hope and Homes for Children. Pentru prima oară în istoria televiziunii din România, suma strânsă din voturi va fi direcționată integral către aceeași fundație.
Finala Uite cine dansează! îi va surprinde pe telespectatori cu momente extraordinare de dans, dar și cu foarte mult umor, povești amuzante și un spectacol plin de strălucire.
© Copyright:
Luni, 8 mai, de la 20:30, e marea finală Uite cine dansează!
Timp de nouă ediții, Alex Velea și Ecaterina Dosan, Liviu Teodorescu și Marica Derdene și Marius Manole și Olesea Nespeac au pregătit coregrafii spectaculoase, au transmis foarte multă pasiune și au cucerit publicul cu mișcările lor de dans și cu voința de care au dat dovadă.
Posteaza comentariu