Loredana a petrecut o super vacanță în Dubai alături de fiica ei. Iată ce noi atracții au vizitat!



A stat la hotelul unde s-au cazat și Jennifer Lopez și Naomi Campbell

Pentru vacanța petrecută în Dubai, Loredana a ales să se cazeze la Palazzo Versace, unul din cele mai luxoase și speciale hoteluri din lume. Aparține casei Versace, a fost proiectat sub atenta supraveghere și conform direcțiilor stilistice ale Donatellei Versace. Camerele și apartamentele sunt imense, toate decorațiunile și consumabilele sunt Versace (perne, cuverturi, halat baie, cosmetice baie, etc), lobby-ul este acoperit de marmură și cel mai mare mosaic din lume, aflat într-un hotel, realizat din peste 1,5 milioane de piese, tăiate și lipite manual.

În fiecare seară, artista a luat cina în câte un restaurant tematic din incinta hotelului (dintre care unul italian și altul cu bucătărie iraniană), meniul fiind conceput de celebrul Chef Mansour Memarian, deținătorul a 2 stele Michelin. Mansour Memerian a fost desemnat recent drept cel mai bun Chef din Orientul Mijlociu, iar de curând a organizat tot meniul unei nunți indiene, desfășurată șa Mumbai, acolo unde au fost invitati să cânte Beyonce și Jay Z.

La Palazzo Versace s-au cazat până acum și staruri internaționale precum Jennifer Lopez, Naomi Campbell, Irina Shayk, Helena Christensen.
Mai mult, artista a petrecut o seară și în Q Club, clubul de muzică live deținut de celebrul producător Quincy Jones, din incinta hotelului, unde cântă muzicieni aflați sub aripa lui protectoare. În meniu sunt incluse cocktailuri speciale denumite după proiectele celebre ale lui Quincy, precum cocktailul Off The Wall sau Thriller, albumele pe care le-a produs pentru Michael Jackson.

A retrăit copilăria în parcurile de distracții Dubai Parks & Resorts

Una din noile atracții ale Dubai-ului o reprezintă parcurile tematice din incinta Dubai Parks & Resorts.
La doar o jumătate de oră distanță de Dubai se află, în mijlocul deșertului, trei parcuri de distracții imense: Legoland, Motion Gate și Bollywood Park.
În Legoland, artista și fiica ei s-au dat în roller coaster și în alte atracții interesante ale parcului și au admirat Mini Land, o arenă unde a fost construit Dubai-ul în miniatură din piese Lego.
La Motion Gate, au descoperit atracțiile inspirate de Hollywood, iar la Bollywood Park pe cele inspirate de cetatea filmului din India.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod