Lino Golden, unul dintre cei mai talentati tineri din industria muzicala, revine cu un nou single insotit de videoclip, „Buna rau”, featuring Alex Velea. Piesa „Buna rau” este o coproductie Golden Boy Society - Cat Music si vorbeste despre gandurile pe care le are si despre starile prin care trece un adolescent in momentul in care se indragosteste de cea mai frumoasa fata.
„’Buna Rau’ este piesa perfecta pentru vara si este, totodata, modalitatea potivita prin care orice baiat poate sa ajunga mai usor la fata buna din viata lui. Eu ii dedic aceasta piesa iubitei mele, pentru ca ea este fata buna rau din viata mea!”, a spus Lino.
Versurile melodiei sunt scrise de Alex Velea, tot el s-a ocupat si de muzica, iar responsabili de instrumental sunt Matache Razvan Costel, Buzea Florin si Tudor Ion. Videoclipul a fost regizat de Claudiu Stan (Vision Production) si filmat in Bucuresti, pe durata a 24 de ore. „Buna rau” nu este prima colaborare a lui Lino Golden cu Alex Velea. Cei doi au mai lansat, in urma cu aproape un an, melodia „N-am vazut ca tine”.
„Ma bucur ca am facut din nou echipa cu Lino! Piesa ’Buna Rau’ este compusa in studioul Golden Boy Society si cred ca surprinde perfect vibe-ul noptilor de vara!”, a adaugat Alex Velea.
Nascut in Craiova, Alex Velea s-a facut remarcat in industria muzicala datorita talentului sau, fiind un artist complex si complet. Timbrul sau special, dar si abilitatile de compozitor, la care se adauga show-ul pe care il face pe scena si felul in care danseaza, au facut de-a lungul timpului din Alex Velea unul dintre cei mai iubiti artisti din Romania. Solistul a cucerit topurile muzicale cu piese precum „Doar ea”, „Secret”, „Cand noaptea vine”, „Minim doi”, „E marfa tare” si „Din vina ta”.