Laura Cosoi joacă în "Lara", cel mai popular serial pentru copii și adolescenți

Super surpriză pentru fanii serialului "Lara"! Aături de Iuliana Beregoi, fenomenul Generației Z, o altă figură puternică se alătură peliculei produsă și distribuită de Mixton Music. Este vorba despre Laura Cosoi, una dintre cele mai active actrițe ale momentului. Aceasta va juca în "Lara", sezonul 2, cel mai de succes proiect românesc din ultimii ani pentru copii și adolescenți.

În “Lara”, actrița joacă rolul Novei, un personaj cu puteri supranaturale, care va avea un rol foarte important în viața Larei, despre care se va afla in episoadele ce vor urma.

Ne amintim că “Lara” este un serial - dramă, distribuit online, care ține spectatorii cu sufletul la gură și în care, pe alocuri, se regăsesc și momente amuzante, menite să detensioneze atmosfera în care îi plasează acțiunea.

Personajul principal este interpretat de Iuliana Beregoi, puștoaica de 14 ani, cu o activitate în muzică, vlogging și actorie mai ceva ca un artist cu peste 20 de activitate profesională.

La puțin timp de la lansare, primul episod, din al doilea sezon “Lara”, este in tendinte pe Youtube, cu peste 500.000 de vizualizari.

Producția este semnată tot de Mixton Music, pe scenariul scris de Cătălin Dascălu, în regia lui Ciprian Iacob.