Lacrimi şi peripeţii la plecarea vedetelor în „Asia Express”

Sâmbătă a fost agitaţie mare pe Aeroportul Henri Coandă. Cele 9 perechi care participă la „Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat de Antena 1, şi-au luat zborul spre Sri Lanka şi India. Însoţiţi de familie, de prieteni, aceştia au plecat spre una dintre cele mai tari experienţe din viaţa lor. Pentru că e o perioadă lungă, pentru mulţi dintre ei despărţirea de cei apropiaţi nu a fost deloc uşoară. 

Tedi, băieţelul cel mare al lui Şerban Copoţ nu şi-a oprit lacrimile minute în şir, la fel de emoţionată fiind şi soţia lui.

Cosmin Seleşi, partenerul său de aventură, a povestit că şi în cazul lui, despărţirea de copii a fost la fel de grea, de aceea a ales să nu îl însoţească la aeroport. Alături de familie a venit şi Cocuţa, mama şi tatăl ei însoţind-o până la controlul de securitate.  Deşi pleacă cu fiul ei, Sofian, Anca Sigartău a venit însoţită oricum de o mare parte din familie. Nepoţica ei, cu ochii ei mari şi albaştri, a reuşit să îi cucerească pe toţi cei prezenţi.

Aceasta a fost prima întâlnire a tuturor participanţilor, aşa că a fost o ocazie numai bună pentru a se face diferite confesiuni.

Aşa am aflat că Achim, băieţelul lui Jojo, are deja o echipă preferată în această cursă şi nu este cea a mamei lui. “I-am povestit lui Achim despre Asia Express, iar când a aflat că va participa şi Oase a început să strige prin casă de bucurie, să-mi spună că e preferatul lui”, a povestit amuzată Jojo.

Pentru Ruby şi iubitul ei Adrian, ziua de sâmbătă a început în forţă. În drumul spre aeroport, şi-au dat seama că au uitat o geantă acasă, aşa că au fost nevoiţi să se întoarcã, ceea ce a întârziat destul de mult sosirea la aeroport.

Au văzut totul ca pe un semn, un mod de a sparge ghinionul, pentru ca de acum încolo să fie numai pe locul  1.
Bagajele au fost o problemă şi pentru Margherita, dar asta pentru că avea prea multe! 37 de kilograme cântărea geamantanul cu care avea de gând să plece, dar odată ajunsă la aeroport a fost nevoită să lase o parte din lucruri acasă. Aşa au descoperit şi ceilalţi concurenţi că avea la ea 7 creme de corp, geluri de duş cu mai multe arome, ba chiar şi odorizant de camera. “Da’ chiar nu ştiu la ce să renunţ! La mine trebuie să miroase frumos în camera în care dorm, să am o atmosferă specialã”, a povestit ea.

9 perechi de vedete se vor lupta sezonul acesta pentru marele premiu de 30.000 de Euro, într-o experienţă de neuitat prin Sri Lanka şi India. Filmările sunt gata să înceapă, iar concurenţii sunt curioşi să descopere traseul şi misiunile care li s-au pregătit. Întreaga lor călătorie va fi povestită pas cu pas pe durata filmărilor pe conturile de social media ale show-ului.