Pe 10 august Kylie Jener împlinește 20 de ani. Se pare că petrecerea sa aniversară va fi cea mai relaxată de până acum! E! News a stat de vorbă, în weekend, cu vedeta din Life of Kylie și cu Jordyn Woods, prietena ei cea mai bună, pentru a afla detalii din culisele planurilor de aniversare ale lui Kylie, de joi, 10 august.
„De obicei, merg într-o excursie în fiecare an și îmi place să fac ceva important și special. Anul acesta, simt că voi fi înconjurată de familie”, ne-a spus Kylie, în exclusivitate. „Vreau doar să fiu înconjurată de rude și de prieteni și să fac ceva simpatic”. Cred că Jordyn a plănuit ceva”, a iscodit-o Erin Lim, de la E! News. „Are ea secretele ei”, a zâmbit Kylie. „Știu că a organizat ceva.” Despre planurile pentru o petrecere pentru Kylie, Jordyn spune că „nu e greu să-i cumperi un cadou, dar e foarte greu să organizezi ceva pentru ea, pentru că îi place să fie extrem de implicată în orice situație și îți pune multe întrebări. Mereu îi spun «Calmează-te! Relaxează-te!» Știi ce zic?”
Prin urmare, ce-și dorește Kylie?
„Un suport de bijuterii”, spune regina Lip Kit. „Am nevoie de ceva în care să îmi țin bijuteriile. E un cadou la întâmplare, singurul la care mă pot gândi. În afară de asta, chiar nu vreau nimic. Nu-mi pasă. Fac activități caritabile de ziua mea și îmi plac lucrurile sentimentale, pentru că pe cele materiale mi le pot cumpăra singură, de obicei.
La doar 19 ani, Kylie Jenner pare să aibă totul: este celebră, bogată, frumoasă și iubită. Dar Kylie are parte de mult mai multe decât lasă să se vadă din exterior. Urmăriți noul program al televiziunii E!, Life of Kylie, care are premiera duminică, 13 august, la 21:00, numai la E!, pentru a pătrunde în viața profesională a lui Kylie - aceea de antreprenor, designer de modă, scriitoare, star de televiziune și fashion icon - și în cea personală, pentru a o urmări alături de prietena sa apropiată, Jordyn Woods.