În ceea ce privește implicarea sa într-un show de dans și ceea ce își dorește de la această experiență, Joseph Hadad a spus: ”Am crescut și m-am format cu un principiu solid, acela că atunci când te pasionează o meserie, să dai tot ce ai mai bun în direcția aceea. Așadar, pentru că mi-am dedicat toată viața gastronomiei, marea mea pasiune, am lăsat orice altă activitate ce mi-ar fi putut distrage atenția. Mi-a plăcut însă mereu sportul, am făcut înot de performanță, iar dansul l-am privit întotdeauna cu admirație. Mi se pare unul dintre cele mai elegante sporturi.
Când am auzit prima dată de propunerea de a participa la o emisiune de dans, am fost copleșit. Primul instinct a fost să refuz. Întotdeauna mi-a fost frică de eșec, mai ales într-un domeniu în care nu sunt pregătit. Dar echipa mea mi-a dat curaj și am simțit că poate e momentul ca românii să mă cunoască și altfel. Majoritatea mă știu drept un chef extrem de dur, exigent și dedicat totalmente bucătăriei. Puțini știu însă că, în esență, sunt un om simplu, căruia îi place să se bucure de viață, îi place muzica și îi place să petreacă frumos în puținul timp liber pe care îl are. Mulțumesc Pro TV pentru șansa de a descoperi în mine ceva ce nu știam că am! Nu aveam idee că pot simți atât de bine muzica și nici nu aveam idee că mă pot mișca așa de frumos pe ritm. Sunt încântat și mă simt în siguranță, pentru că știu că voi avea alături o dansatoare profesionistă. Sper ca publicul român să se îndrăgostească de noul format și sper să îi pot cuceri și cu veleitățile mele de dansator, nou deprinse.".Pasiunea lui Joseph Hadad pentru gătit a început când avea doar 16 ani, atunci s-a înscris și la o școală în domeniul culinar, iar la 21 de ani a avut primul său job, acela de asistent chef. Trei ani mai târziu, a fost numit Chef-Garde – Manager la un important restaurant din Tiberias, Israel. În anul 1989, Joseph a fost promovat și a devenit Executive Chef la un faimos retaurant din Ierusalim. În ultimii 35 de ani, Joseph și-a dedicat majoritatea timpului marii sale pasiuni, gastronomia de top, talentul său fiind rapid remarcat atât de către colegii lui, cât și de către clienți, în restaurante celebre din întreaga lume. Pe lângă pasiunea pentru bucătărie și realizările sale în acest domeniu, Joseph iubește muzica și dansul, iar show-ul de dans difuzat de Pro TV reprezintă ocazia perfectă pentru el de a le arăta românilor și o altă parte a personalității sale.
În primăvara aceasta românii vor urmări un show de dans extraordinar, în care 12 perechi formate din celebrități și dansatori profesioniști vor transmite foarte multă pasiune și emoție prin intermediul coregrafiilor realizate pentru fiecare ediție LIVE.