Jocuri și jucării la prima ediție a târgului Start 2 Play la Romexpo, în noiembrie

Weekendul 25 - 26 noiembrie aduce la Romexpo Bucuresti prima ediție a târgului internațional START 2 PLAY, eveniment dedicat jocurilor, gadgeturilor și jucăriilor de orice fel. Start 2 Play ia cu asalt Pavilionul C6, iar programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00-19.00

“Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim. Îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm”, spunea Bernard Shaw. START 2 PLAY cheamă deci la distracție copiii de la 7 la 100 de ani. În noiembrie, în cei 1000 de metri pătrați dedicați din Pavilionul C6, vizitatorii au la dispoziție zeci de standuri cu cele mai populare jocuri și jucării, pop culture, tehnologii și gadgeturi revoluționare, cărți, filme, echipamente sportive și de turism.

 

“START 2 PLAY este un eveniment imersiv, bogat în experiențe pentru toate gusturile, organizat ca răspuns la creșterea exponențială a pieței de jucării din România, evaluată la aproximativ 160 de milioane de euro anual”, spune Raluca Găneț, Event Manager Start 2 Play.

“Prezentăm zeci de branduri de jucării și jocuri de top și divertisment într-un weekend dedicat copiilor, adolescenților, părinților și tuturor celor în căutare de distracție. Cu premiere și lansări în exclusivitate, participanții pot descoperi și lua acasă jucăriile viitorului”.

 

La START 2 PLAY vizitatorii vor avea de ales între zeci de jucării electronice, boardgames, păpuşi și jucării de pluș, jucării de colecție, jucării lucrate manual, jocuri video și aplicații, joacă pe afară, edutainment. În zona dedicată modelismului vor face furori ultimele modele de bolizi pe patru roți la scara miniaturală cu telecomandă, într-o întrecere furioasă pe circuitul amenajat indoor, dar și o replică în mărime naturală a unei mașini de curse.
În zona Playground Lego, cei mici și cei mari se pot juca în voie, creând amintiri și învățând că viața e frumoasă. Piesă cu piesă, o vom așeza împreună așa cum trebuie sa fie. La Astro Area, cei care vor să descopere tainele universului sunt așteptați cu telescoape de ultimă generație. Pasionații de Catan sunt așteptați la o bătălie pe viață și pe moarte în zona dedicată acestui joc cu milioane de adepți la nivel mondial. Face-painting, jocuri cu animatori, și concursuri de umflat baloane vor face deliciul celor mai mici vizitatori.

 

Pasionaţii de tehnologie şi jocuri video pot testa la S2P jocuri populare dezvoltate în România sau recent lansate (de la first-person shooters la adventure puzzles).
Mai mult decât să testeze jocuri, le pot crea chiar ei, în Game Jam-ul organizat de Romanian Game Developers Association. Înscrierile pentru Game Jam vor începe în curând pe siteul www.rgda.ro.

 

Game jam-ul nu este însă singura oportunitate pentru elevii pasionaţi de competiţii în tehnologie! Divergent Academy organizeza în cadrul START 2 PLAY un hackathon care le va testa cunoştinţele în programare, dar şi capacitatea de problem-solving, oferind celei mai bune echipe un premiu pe măsură! Înscrierile pentru Hackathonul Divergent Academy vor începe în curând pe siteul www.divergentacademy.ro.

 

Programul de vizitare este zilnic, sâmbătă și duminică, 25 și 26 noiembrie, între orele 10.00 și 19.00, zilnic.
Biletele sunt disponibile la intrarea în Pavilionul C6 Romexpo, la prețul de 10 lei.