Începe „La Muse et le Poète”, cea de-a XI-a ediție a Festivalului SoNoRo!

La Muse et le Poète, Pour un tombeau sans nom și seria de concerte aMUSEbouche  sunt cele care deschid săptămâna aceasta cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, o ediție în care este celebrată eterna muză și eternul poet, o ediție tribut poeziei pe care arta o aduce în viețile noastre.  

Concertul de deschidere al Festivalului SoNoRo, aflat sub sub înaltul patronaj al Președintelui României, va avea loc la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, vineri, 28 octombrie, la ora 19:00.  Programul muzical va include lucrări de Camille Saint-Saëns, Wolfgang Amadeus Mozart, Darius Milhaud, Olli Mustonen, în interpretarea artiștilor Diana Ketler și Olli Mustonen (pian), Mihaela Martin, Philippe Graffin și Hugo Ticciani (vioară), Răzvan Popovici (violă), Frans Helmerson și Maximilian Hornung (violoncel).



Cunoscutul pianist și compozitor Olli Mustonen va concerta în premieră pentru Festivalului SoNoRo, iar în cadrul primului concert, chiar în acest dublu rol, intrepretând una dintre creațiile sale. Olli Mustonen s-a născut la Helsinki și, în calitate de solist, a lucrat cu cele mai mari orchestre din lume, inclusiv cu filarmonicile din Berlin, München și New York, Chicago Symphony, Cleveland Orchestra sau Royal Concertgebouw. Printre cele mai cunoscute colaborări ale lui se numără aceea cu Rodion Shchedrin, care i-a și dedicat unul dintre concertele sale de pian.

Cel de-a doilea concert va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, la Palatului Cercului Militar, Sala de Marmură, ora 19:00.
Programul muzical va cuprinde lucrări de Franz Liszt, Erik Satie, Christoph Willibald Glück, Claude Debussy și Paul Hindemith, în interpretarea artiștilor Diana Ketler și Louis Lortie (pian), Mihaela Martin, Philippe Graffin și Hugo Ticciani (vioară), Răzvan Popovici și Christian Naș (violă), Frans Helmerson și Maximilian Hornung (violoncel).

Duminică, 30 octombrie, ritmul va deveni allegro și, deși este ziua cu un record de concerte, cinci într-o singură zi, va fi una dintre cele mai relaxate. Conceptul, numit aMUSEbouche, este inspirat din celebra carte a scriitorului britanic Tom Hodkinson “Ghidul leneșului” și oferă publicului un traseu bine dozat în care experiența muzicală este completată de specificul fiecărui loc, inedit ca spațiu de concert, a momentului zilei și a elementelor destinate să satisfacă și alte simțuri.
Parcursul va începe la ora 11:00 dimineața, la POINT, și va fi completat de un brunch, urmat de o cafea relaxată la  Casa Memorială Ion Mincu, de la ora 14.0. 0Ceaiul va fi servit la ora 16.00, la Fundația Löwendal și va fi urmat de un pahar de vin, la Galeria Galateca, de la ora 19:00. Seara se va încheia în Sala de Lectură a Facultății de Litere, unde, la ora 22:00, va avea loc ultimul concert al zilei, ce va lasa încă timp pentru un schimb de impresii asupra zilei și filosofiei de viață hodkinsoniene.

Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit pe www.sonoro.ro, iar biletele şi abonamentele pot fi achiziționate prin reţeaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online, pe www.eventim.ro.